Dupa sase ani, agentia internationala de evaluare financiara Fitch readuce Romania in grupa calificativelor de tara aproape sigura pentru investitii, reprezentat prin nota “BB”.
La numai patru luni de la precedenta imbunatatire a ratingului Romaniei, Fitch a ridicat ieri din nou calificativul pentru riscul de tara pana la “BB-” – etajul inferior al grupei “BB” – acelasi cu prima nota acordata Romaniei in 1996.
“Intr-adevar, este destul de neobisnuit sa ridicam de doua ori intr-un an ratingul unei tari, asa ca decizia noastra ar putea parea surprinzatoare. Optimismul nostru este insa sustinut si de perceptia pietei euroobligatiunilor, unde ecartul dintre dobanda pentru eurobondurile romanesti si dobanda de referinta este in continua scadere”, a declarat pentru Ziarul Financiar Sharon Raj, analist principal pentru Romania la Fitch.
Chiar si asa Romania ramane cu un pas in urma Bulgariei, al carei rating a urcat marti la “BB”. Intre tarile Europei Centrale si de Est, un calificativ similar Romaniei mai are Rusia, restul beneficiind de calificative de risc superioare.
“Intrarea Romaniei in zona de raiting “BB” constituie o indepartare semnificativa de zona tarilor percepute cu risc inalt, la care pe nedrept tara noastra a fost asociata in ultimii ani”, a declarat, miercuri, la Dubrovnik, Valentin Lazea, economistul-sef al BNR.
Desi parametrii pozitiei externe a Romaniei ar justifica alaturarea ei tarilor mai avansate din regiune, piedica o constituie intarzierea reformelor.
Agentia Fitch a fost cea mai generoasa in a nota progresele Romaniei, spre deosebire de mai severele Standard&Poor’s si Moody’s. Potrivit analistilor este de astepat ca pana la sfarsitul anului – cel tarziu in prima parte a lui 2003 – Romania sa primeasca mariri de nota si de la cele doua agentii americane, ale caror calificative au ramas acum cu doua trepte in urma fata de Fitch.
“Incepem sa avem pentru investitii un profil asemanator cu cel al tarilor central europene si distinct de cel al tarilor latino-americane”, spune Valentin Lazea. El adauga ca semnalele privind integrarea Romaniei in structurile euro-atlantice sunt din ce in ce mai clare, insa autoritatile trebuie sa fie in continuare preocupate de reformele structurale.
A doua imbunatatire a ratingului de tara in interval de patru luni este justificata de analistii Fitch prin nevoia reflectarii progresului inregistrat de Romania in materie de credibilitate externa. De asemenea, au fost luate in calcul performantele macroeconomice considerate cele mai bune de dupa 1990, rezervele valutare record ale Bancii Nationale, precum si politica fiscala relativ restrictiva combinata cu o anumita accelerare a reformelor structurale.
Aceasta nu inseamna ca Romania nu mai are puncte slabe, dimpotriva. Fitch enumera printre cele mai importante puncte slabe disciplina financiara slaba din intreprinderile cu capital de stat, nevoia continuarii reformelor structurale pentru a mentine bugetul pe linia de plutire, sistemul juridic slab, birocratia si coruptia care afecteaza investitiile si, nu in ultimul rand, riscul aparitiei unor miscari sociale din cauza proceselor de restructurare din economie.
De asemenea, Fitch ia in calcul si posibilitatea ca ritmul reformei sa incetineasca, sub tintele guvernului, din cauza slabiciunilor cadrului institutional si administrativ, a intereselor de grup si coruptiei.
“Provocarea pentru guvern este acum sa construiasca in continuare pe baza progreselor obtinute deja pentru a nu le irosi”, considera analistii Fitch.
Agentia de evaluare financiara Fitch apreciaza ca Romania se afla in cea mai favorabila situatie din punct de vedere macroeconomic de la inceputul procesului de tranzitie, in conditiile in care rezervele internationale ale Bancii Nationale a Romaniei au crescut la un nivel record, sustinute si de accesul la pietele internationale de capital si de politica Guvernului.
Aceste evolutii au dus la imbunatatirea lichiditatii, iar sectorul public a inregistrat, recent, o pozitie de creditor extern net, se precizeaza in comunicat.
In aceste conditii, ratingul pentru datoriile pe termen lung in valuta a fost majorat de la “B plus” la “BB minus”, iar cel pentru imprumuturile pe termen lung in moneda nationala a fost imbunatatit de la “BB minus” la BB”. In acelasi timp, Fitch a confirmat calificativul “B” pentru datoriile pe termen scurt in valuta, perspectiva pentru ratingurile pe termen lung fiind stabila.
Potrivit Fitch, evolutia macroeconomica pozitiva a fost determinata de o politica fiscala relativ stricta si de accelerarea reformelor structurale de la inceputul mandatului noului Guvern.
Analistii agentiei recomanda Executivului sa continue reformele pentru a mentine rezultatele pozitive si a asigura stabilitea macroeconomica pe termen lung. Ei apreciaza ca obiectivul privind integrarea in Uniunea Europeana in 2007 si aderarea la NATO vor stimula acest proces in anul urmator.
Cu toate acestea, specialistii agentiei considera ca multe dintre masuri sunt dificil de aplicat intrucat impactul pe termen scurt va fi dureros pentru populatie, al carei nivel de trai a inregistrat o scadere puternica in ultimii zece ani.
Un alt element care ar putea impiedica progresul in continuarea reformelor este cadrul institutional si administrativ slab, interese ascunse si coruptie.
Din aceste motive, Fitch anticipeaza ca, desi reformele vor continua in directia cea buna, ritmul de aplicare a acestora nu va fi cel prevazut de Guvern. Analistii financiari apreciaza ca semnalele cheie date de Guvern in aceasta privinta vor fi cele referitoare la mentinerea obiectivelor privind politica salariala din sectorul public, continuarea privatizarii BCR si a Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom.
Perspectivele pe termen lung ale Romaniei s-ar putea imbunatati in continuare daca Guvernul continua politicile de pana acum. Cresterea investitiilor straine directe si sprijinul UE ar putea genera un “cerc virtuos” de crestere a increderii in mediul de afaceri si a investitiilor, precum si de majorare a exporturilor si a potentialului de crestere economica.
Fitch avertizeaza insa ca fara aplicarea reformelor necesare, cum ar fi reducerea deficitului cvasi-fiscal si inchiderea intreprinderilor nerentabile, va creste din nou presiunea asupra deficitului contului curent.
In eventualitatea unei astfel de evolutii, desi pozitia imbunatatita a lichiditatii si serviciul bine structurat al datoriei externe vor atenua impactul, va creste treptat riscul aparitiei de dificultati de finantare pe termen lung iar increderea in capacitatea autoritatilor de a asigura stabilitatea financiara va scadea.
Agentia internationala de evaluare financiara Standard&Poor’s a imbunatatit, in luna aprilie, de la “B” la “B plus” ratingul acordat Romaniei pentru creditele pe termen lung in valuta si de la “B plus” la “BB minus” calificativul pentru datoria pe termen lung in moneda nationala.
La randul sau, agentia Moody’s a imbunatatit, in luna decembrie a anului trecut, ratingul Romaniei pentru obligatiunile emise in valuta, de la B3 la B2, precum si ratingul depozitelor in valuta, de la Caa1 la B3.
Prima pagina
Romania este din nou o tara "aproape sigura"
Dupa sase ani, agentia internationala de evaluare financiara Fitch readuce Romania in grupa calificativelor de tara aproape sigura pentru investitii, reprezentat prin nota "BB".La numai patru luni de la precedenta imbunatatire a ratingului Romaniei, Fitch a ridicat ieri din nou calificativul pentru riscul de tara pana la "BB-" - etajul inferior al grupei "BB" - acelasi cu prima nota acordata Roma…