George Arion

Trucaj

Crime Scene Publishing

După “Atac în bibliotecă”, 1983, “Profesionistul”, 1985, Andrei Mladin revine în “Trucaj”, 1986, cu noi aventuri uimitoare, pline de umor și suspans. Romanul a stat la baza filmului “Enigmele se explică în zori”, regia Aurel Miheleș, realizat în același an, dar a cărui premieră a avut loc abia în 1989, după ce a fost grav amputat de cenzură. Cartea a constituit o sursă de inspirație și pentru compozitoarea Liana Alexandru, care a creat opera “În labirint”, montată de Opera de Stat din Timișoara și prezentată, în 1988, în cadrul Festivalului George Enescu.

Rita Chirian

Asperger

Editura Cartea românească

Sindromul Asperger este o tulburare comportamentală care aparține de autism, cu cauze necunoscute care se caracterizează printr-o tulburare a dezvoltării. Despre volmul ei de versuri, autoarea declara că “Asperger nu e un story, ci suma unor cadre aleatorii, așa cum le înregistrează, în aparență, o conștiință asaltată continuu de informație: straturi adânc-traumatice peste care se așază absurde soluții colective, euri schizoide, animalizate, grotești fotografii ale feminității, conexiuni fluide și efemere, frânturi onirice, monoloage catalitice, impulsuri divergente care impun identificarea, poate crearea – din toată fiertura browniană – a unei formule logice, un antidot care să funcționeze fără greș, o utopie firește, între contururile căreia să încapă malformațiile, singurătatea fără leac, bruiajul comunicațional, aritmetica brutală a relațiilor sociale, viața de fiecare zi.”

Dan Stanca

Craii și morții

Editura Cartea românească

Un roman despre care autorul mărturisește că “este o reverie, dar și o flagelare”. Craii de la Curtea veche din celebrul roman al lui Mateiu Caragiale, Pașadia, Pirgu, Pantazi, urmași, spune Dan Stanca, ai primilor cavaleri cruciați templieri, care au rătăcit prin veac, cam în toată Europa, de la vest la est, au ajuns în România, și chiar în România postdecembristă. Cam toți sunt jurnaliști sau au o legătură cu jurnalismul, cam toți au biografii exemplare, dar cu vocația eșecului, iar istoria lor e spusă de un povestitor care, și el dispare fără urmă, după ce “s-a camuflat în personaje”.

Matt Hilton

Pulbere de oase

Editura RAO

Traducere din engleză de Raluca Matis. Un roman fără mari pretenții de profunzime, scris într-un stil direct, simplu, dar captivant. “Joe Hunter este omul care <<rezolvă probleme>> și, ca fost militar și agent CIA, se pricepe foarte bine la ceea ce face. Însă când află că fratele său, John Telfer, de care se înstrăinase de multă vreme, a dispărut, descoperă că tot ceea ce avusese de rezolvat până atunci a fost doar o joacă de copii în comparație cu ceea ce îl așteaptă. Căci Tubal Cain, cel mai prolific criminal în serie nedescoperit din America, este un ucigaș sentimental. Pentru a-și găsi fratele, Hunter trebuie să-l găsească pe Cain.”

Jonathan Tropper

Aici ne despărțim

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Cornelia Marinescu. Un roman care examinează cu umor motivele din spatele acțiunilor noastre cele mai afectuoase. În doar câteva săptămâni, Judd Foxman află că soția lui are o aventură de peste un an cu șeful lui, realizatorul unei emisiuni radio, macho și misogin – dar numai pentru că a dat peste ei în timp ce făceau sex în dormitorul conjugal -, iar tatăl lui, demult bolnav de cancer în fază terminală, a murit. Iar acum Judd descoperă că trebuie să jelească conform tradiției evreiești șapte zile neîntrerupte alături de ceilalți membri ai familiei sale, total disfuncționale. Este o vreme a reamintirii și a reluării unor vechi și nu mereu calme relații între membrii familiei.

Bogdan Teodorescu

Dacic Parc

Editura Tritonic

Ediția a doua. Prima a apărut la Editura Fundației Pro. Un roman despre putereși nebunia la care poate duce. După un număr de mandate, președintele țării insistă pentru realizarea un vechi proiect – aducerea din timp a unui personaj a cărui glorie ar urma să se reverse arupra națiunii. Acesta e Mihai Viteazul. În spatele proiectului stă un gând măreț – reînvierea președintelui care este pe moarte și eternizarea lui. Proiectul scapă de sub control și țara e invadată de monștri și de urât. Finalul e surprinzător.