România învață să dezbată

România face la începutul anului 2012 un exercițiu pe care nu l-a făcut demult – învață să dezbată. Din păcate, modul cum a început dezbaterea pe tema reformei din sănătate, dar și dezbateri pe alte teme, cum ar fi cea a restructurării din sistemul bancar, arată cât este de dificil ca un conflict de idei să rămână la nivelul argumentelor.

Ceea ce a izbit în cazul noii legi a sănătății este cum s-a pus problema a doua zi după ce Raed Arafat și-a anunțat opiniile despre cum și în ce fel a ajuns sistemul de urgență SMURD unde a ajuns, ai cui bani cheltuie și cine este de fapt acest domn.

În acest fel, în loc să fie o dezbatere despre impactul eventualei noi legislații cu indicatori puși pe masă, cu scenarii de cheltuieli, cu ipoteze, cu propuneri, a ieșit deocamdată o confruntare unde se pune în primul rând problema privind calitatea persoanei și nu a argumentelor.

Ce lipsește este o analiză de 200, de 300 de pagini cu cifre, evoluții, indicatori și măsurători a ceea ce se întâmplă cu banii din sănătate. În dezbaterea publică nu este suficient să fie o înșiruire de 200 de articole de lege în 70 de pagini, ci o analiză, ar trebui în primul rând un raport asupra modului cum se cheltuie banii.

Ziarul Financiar a prezentat ieri, spre exemplu, cum se împart cele 6,5 miliarde de euro cheltuite în fiecare an de Casa de Sănătate, de Ministerul Sănătății, de companii pe abonamente la clinici private sau direct de către pacienți pentru sănătate. Unde se scurg miliardele de euro? De ce managerii de spitale nu pot fi trași la răspundere pentru risipa banilor? Ce s-a întâmplat cu cardul de sănătate?

O altă dezbatere care a suscitat un interes viu din 2010 încoace a fost cea privitoare la sistemul bancar. Ordonanța 50/2010, care a eliminat prevederile arbitrare din contractele de credit și le-a transparentizat, legând rata dobânzii printr-o marjă fixă de un indicator neutru ca Euribor sau Robor, a fost mult discutată.

Dezbaterea a fost relansată la sfârșitul anului trecut de afirmațiile președintelui Traian Băsescu despre lipsa de fair-play a băncilor austriece care au oprit creditarea în România și ale reprezentanților băncii centrale despre rigiditatea costurilor administrative ale băncilor care împiedică relansarea creditării.

Recent însă, un bancher face referiri nu la ideile puse în discuție, ci la capacitatea profesională a celor care au o opinie sau alta despre bănci și chiar pune problema: nu cumva aceștia susțin ceea ce susțin pentru că au luat/nu au luat un credit?

Aceeași idee – ia să vedem noi cine semnează și ce interes are? Cine este el? Cum a ajuns unde a ajuns? Are credite?

În acest sistem, stai și te gândești – dacă scrii despre doctori – nu cumva o să fii verificat când ai fost ultima dată la spital? Dacă scrii despre președinte – nu cumva vrei să candidezi? Dacă scrii despre energie, nu cumva ți-a tăiat curentul Electrica fiindcă ai uitat de factură? Despre Fisc, nu mai vorbim, că aici toți au de plătit câte ceva.

Cui folosește descalificarea adversarului și trimiterea – atât de facilă – la interesul personal într-o dezbatere? Are România nevoie de dezbateri coerente despre sistemul bancar, despre sănătate, despre pensii, despre ajutoarele sociale sau despre informatizarea administrației, de implicarea unor oameni noi în discuții? Sau are nevoie de tăcere?

Este evident pe an ce trece că în pofida faptului că la 22 de ani de la Revoluție, deși au avut loc schimbări dramatice, deși au fost făcute reforme peste reforme, în multe sectoare parcă ne învârtim în cerc închis.

Sunt întrebări fundamentale la care trebuie o soluție. Ortodoxă, mai puțin ortodoxă, catolică, de care o fi, dar important este ca într-un fel sau altul să ieșim din această zonă gri a stagnării economice, a risipei banilor publici și a lipsei de orizont care îi face pe tinerii români să părăsească țara.

De trei ani, spre exemplu, din decembrie 2008, creditarea este înghețată la 50 miliarde de euro și numai implicarea statului prin Prima casă mai mișcă soldul creditelor pentru populație.

Mai poate funcționa economia încă trei ani de acum încolo la fel? În Anglia, banca centrală a decis implicarea directă în finanțarea companiilor mici și mijlocii. Sunt chestiuni fundamentale, care trebuie dezbătute.

Ungaria este pusă la colț pentru taxarea băncilor și alte măsuri neortodoxe. Poate e un derapaj, dar ceea ce vedem la vecinii de la vest, mulți ani dați exemplu de către FMI și Banca Mondială pentru privatizări și atragerea de investiții străine, nu este decât o căutare a unui drum, o căutare a unei surse de creștere, a unui dinamism pierdut. O zvârcolire către ceva ce nici ei nu știu probabil prea bine, care vine după schimbarea completă de paradigmă de după 2008, când statele occidentale au naționalizat băncile și au ajutat campionii naționali pentru supraviețuire.

În sănătate, în bănci, în administrație, în agricultură – România are nevoie de un proiect național, de dezbateri la obiect și nu la subiect, pentru că viitorul este azi.

Citiți în pagina 9 ce spun “nou-născuții în business ai orei zero a anului 2012”, cei care îndrăznesc să-și facă un business, care văd un viitor aici.

Un magazin alimentar, o afacere cu substanțe pentru protecția plantelor, un comerciant de folie pentru ambalaje – ei vor avea nevoie de credite, vor avea nevoie de un sistem de sănătate, vor avea nevoie de ceea ce se croiește în dezbaterile care se desfășoară acum. Au nevoie de idei, de informații, de opinii, de dezbateri, ei vor să știe unde vor fi mâine și ce trebuie să învețe ca să reușească. Construcțiile nu se fac în tăcere.