Romania lui Patapievici si Becali

Afirmand ca “Dumnezeu (care este – n.n.) este cel mai democrat cu putinta”, Gigi Becali sintetizeaza, de pilda, argumentatia stufoasa a lui H.R.Patapievici din “Omul recent”. Filosoful practician si filosoful teoretician isi dau astfel mana in sustinerea aceleiasi idei. Mai mult, s-ar putea ca in dispretul lui Becali pentru barbatii cu cercel in ureche sa vedem expresia politica a ingrijorarii metafizice a lui Patapievici fata de acelasi “om recent”. Este adevarat, “mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat (ca Gigi Becali – n.n.) in imparatia lui Dumnezeu” (Matei, 19.24). Ne amintim, pe de alta parte, ca Iisus avea oarece retineri fata de “carturari”, ceea ce inseamna ca nici lui Patapievici nu-i va fi usor.

Chiar daca ironia asemanarii lui Becali cu Patapievici, si invers, nu poate fi dusa prea departe, ea face trimitere la o realitate: metafizic si politic, in Romania ateul este indezirabil. Nu este cazul deocamdata de a fi condamnat de elite sau de popor pentru “lipsa de credinta”, ci mai degraba de faptul ca discursul ateu sau agnostic, discursul de factura postmoderna, nascut in traditia “mortii lui Dumnezeu” este excentric, minoritar, prost vazut. O ancheta realizata recent de un cotidian central evidentia ca majoritatea elitei intelectuale, in orice caz, a elitei care detine puterea recunoasterii, din Romania este crestin-ortodoxa. Aceasta situatie are un corespondent statistic la nivel national: 97% dintre romani, adica aproape toti, sunt afiliati unei religii. In aceste conditii, trecerea regulata a politicienilor, credinciosi sau liber-cugetatori, prin fata icoanelor nu ar trebui sa mai mire pe nimeni.

Cu totul altfel stau lucrurile in vestul Europei, in Uniunea Europeana, acolo unde Romania este pe cale sa se integreze. Doar 68% dintre vest-europeni declara ca apartin unei religii, iar numarul agnosticilor si ateilor este in crestere. Asta nu inseamna nici pe departe ca in Franta sau in Germania “diavolul” isi face de cap; dimpotriva, el pare sa fie mult mai ispititor in tara cea mai credincioasa din Europa (vezi, de pilda, cazul Tanacu).

Un credincios adevarat, totusi, nu poate ocoli intrebarea daca este bine ca “turma lui Dumnezeu” sa se alature necredinciosilor, superficialilor, “oamenilor recenti” din Vest. Argumentul conform caruia nu exista nicio incompatibilitate pentru ca traditia crestina sau conservatoare din Europa de Vest este inca puternica si sta la baza constituirii Uniunii Europene nu convinge. Uniunea Europeana este un proiect eminamente politic (si nu religios), iar curentele filosofice diverse pot coexista pasnic. Prin comparatie, asa-zisul conservatorism romanesc majoritar este nestructurat conceptual, expresie a unei mentalitati tribale, a “sangelui care apa nu se face”. Aceasta doctrina, bazata pe vechi prejudecati si alimentata de national-comunism, este pe cat de intoleranta, pe atat de alunecoasa. Ea lasa deschisa orice posibilitate de argumentare impotriva celuilalt, in timp ce inchide orice posibilitate de argumentare pur si simplu. Este o gandire pentru mine si pentru “familia mea”, pentru “fratii mei” si impotriva “dusmanilor” mei: dacii cantand manele.

Cum s-ar putea integra o astfel de “gandire” in randul curentelor existente in Uniunea Europeana? Ar fi de asteptat, dimpotriva, o reactie a “drept-credinciosilor” fata de ideile prea liberale venite de la Bruxelles. Aflat in crestere in sondajele de opinie, Gigi Becali si-a dat zilele trecute mana cu BOR impotriva homosexualilor cu peruci. S-ar putea ca perucile sa fi enervat chiar mai mult decat orientarea sexuala a manifestantilor. Dar ei nu sunt singurii proscrisi. Daca astazi ateii sunt anihilati prin simpla referire la ideologia comunista (esti ateu, deci esti comunist), maine li se va reprosa ca sunt prea “occidentali”, ca au cercel in urechea stanga sau dreapta, ca nu au “specific national”, ca sunt, ce mai, “oameni recenti”.

* Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO