Autoritatile romane au anuntat ieri ca nu intentioneaza sa renunte la recuperarea datoriilor pe care Irakul le are catre Romania, ca reactie la decizia luata la finele saptamanii trecute de Clubul de la Paris potrivit careia datoriile Irakului catre tarile membre vor fi sterse in proportie de 80%.
“Romania nu este membra a Clubului de la Paris, prin urmare nu avem obligativitatea de a respecta decizia acestuia”, a declarat ieri ministrul finantelor Mihai Tanasescu.
Acesta a transmis o scrisoare catre toate statele est-europene (Bulgaria, Cehia, Croatia, Polonia si Slovacia) care detin creante in Irak prin care le solicita omologilor sai o pozitie comuna privind recuperarea datoriilor pe care le are statul irakian.
“Vom face toate demersurile necesare pentru a recupera datoria de aproximativ 1,7 mld. $. Intelegem dificultatile economice prin care trece Irakul si vom incerca sa ajungem la o intelegere comuna cu ocazia vizitei ministrului de finante irakian”, a mai spus Tanasescu. “Suntem convinsi ca membrii Clubului de la Paris si institutiile financiare internationale vor arata intelegere fata de punctul nostru de vedere in aceasta privinta”, a adauga el.
La randul sau, ministrul de externe Mircea Geoana a anuntat ca luna viitoare este programata o intalnire la Bucuresti cu ministrul irakian de finante, pentru discutii pe tema datoriei irakiene catre Romania. Vizita ministrului irakian de finante este programata in perioada 16-18 decembrie.
“Irakul nu este o tara lipsita de resurse”, a completat si premierul Adrian Nastase. “Intelegem ca Irakul nu poate sa plateasca acum”, a mai spus Nastase, apreciind ca aceasta problema se poate rezolva printr-o “rescadentare” a datoriilor.
Ministrul de externe Mircea Geoana a transmis, in luna iulie, in timpul vizitei de o zi pe care a facut-o la Bagdad, o scrisoare din partea ministrului roman de finante adresata omologului sau irakian, pentru inceperea procedurilor de evaluare a volumului datoriei si gasirea unei cai de abordare a problemei.
Clubul de la Paris a decis, sambata, sa stearga, in mai multe etape, 80% din datoria Irakului, in valoare de aproximativ 33 mld. $, catre cele 19 state membre ale organizatie, pentru a ajuta tara sa-si revina in urma razboiului.
Anterior, Franta si Germania anuntasera ca nu vor renunta la mai mult de o jumatate din creante, in timp ce Statele Unite sustineau o reducere de 90-95% din suma. De asemenea, cancelarul german Gerhard Schroeder a declarat ca Irakul nu trebuie tratat ca o tara saraca, avand in vedere rezervele importante de petrol pe care le detine.
Datoria totala a Irakului a ajuns la 125 mld. $, din care o treime este catre cele 19 state din Clubul de la Paris.
miruna.lebedencu@zf.ro
Eveniment
Romania nu sterge datoriile Irakului
Romania nu sterge datoriile Irakului