Acum, că alegerile pentru Parlamentul European s-au săvârșit, iar numele celor 32 de eroi ai neamului, aleși pe sprânceană, au devenit publice, renaște în sufletele noastre primăvara speranței. Strâns uniți în jurul celor 32 de de europarlamentari de-ai noștri, într-o solidaritate exemplară, de monolit, de nezdruncinat, pornim pe calea cea nouă și luminoasă a înfăptuirii năzuinței de veacuri a poporului nostru atât de greu încercat de meandrele istoriei și ale concretului – construirea unei societăți noi, drepte, în cadrul căreia fiecare fiu al neamului să-și găsească locul și să-și împlinească în mod fericit și liber destinul.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără de sacrificiul celor 32 de români care au ales să-și pună întreaga existență în slujba poporului, care au ales să-și lase în urmă casele și familiile și să apuce pe calea cea atât de anevoioasă a Bruxelles-ului. Pentru a ne face nouă, celor rămași acasă, viața mai frumoasă, mai demnă și mai bogată. Nu numai noi suntem datori a le aduce un prinos de dragoste și recunoștință dar și Istoria însăși îi va reține pe acești aleși între aleșii noștri în galeria marilor figuri, a marilor personaje care au schimbat destinul României.

Poporul suveran și-a desemnat vitejii care-l vor călăuzi către viitor. Către viitorul de aur.  

Un cântec tăcut izvorăște acum din sufletul fiecărui român și cântec lângă cântec, inimă lângă inimă, voință lângă voință, ne strângem laolaltă pe calea către noi culmi de civilizație și progres. Venceremos! Corazon espinado! Trăiască-n veci și înflorească! Aferim! Vamos a la playa!