România a atras în primele patru luni 81 de proiecte de investiții greenfield, respectiv 6% din totalul înregistrat în Europa, fiind pe primul loc în Europa Centrală și de Est (ECE) și pe cinci în Uniunea Europeană, potrivit raportului mondial al investițiilor 2010 realizat de UNCTAD. Astfel, România este pe primul loc la noi proiecte greenfield de investiții în acest an între țările din Europa Centrală și de Est, în condițiile în care Polonia a atras 77 de proiecte, Bulgaria 65, Ungaria 50, iar Cehia doar patru.