România este percepută ca fiind mai coruptă în 2010 decât în anul anterior, fiind pentru prima dată din 2002 când se întrerupe trendul constant crescător, însă statul român nu mai este pe ultimul loc între țările din UE, Grecia și Bulgaria coborând în clasament sub scorul obținut de țara noastră, scrie Mediafax.

“Pentru prima oară din 2002 și până acum, conform Indicelui de Percepție a Corupției lansat de Transparency International, România se plasează pe un trend negativ în ceea ce privește percepția privind corupția la nivelul sectorului public și a reformelor de combatere a ei”, a afirmat, marți, în conferința de presă în care au fost anunțate rezultatele studiului din 2010, liderul Transparency International România (TI-Ro), Victor Alistar. Citiți mai mult despre corupția din România pe www.mediafax.ro