România este prinsă între lobby-ul tot mai agresiv al Uniunii Europene și poziția sa de aliat strategic cu SUA în afacerea avioanelor de luptă, fiind pusă acum pe poziția de a răs­punde unei scrisori de la Comisia Europeană în legătură cu respectarea transparenței în organizarea de licitații pentru achiziții de tehnică militară.

“România (…) pare că va intra într-o nouă con­fruntare cu Bruxellesul, alăturându-se Bulgariei și Cehiei, aflate pe o listă a unor țări care au fost avertizate în legătură cu transparența achizițiilor în domeniul apărării”, scrie corespondentul de la Praga al revistei britanice Business New Europe (BNE), precizând că instituția europeană a confirmat pentru BNE că a transmis scrisori celor trei guverne subliniind obligativitatea respectării legislației Uniunii Europene (UE) în domeniu, citat de Mediafax.

Cei mai mari pro­ducători de avioane de luptă, precum grupul american Lockheed Mar­tin, consorțiul EADS sau grupul sue­dez Saab au făcut un lobby puternic în ultimii ani pentru a pune mâna pe miliardul de euro vehiculat de autorități ca fiind bugetul disponibil pentru achiziția de avioane de luptă.

De la anunțul inițial privind planul de înzestrare al României cu avioane de luptă, aceste grupuri s-au întrecut în oferte și le-au îmbunătățit pe parcurs în speranța că vor fi luate în calcul de oficialii români.

Înzestrarea cu avioane de luptă are o puternică miză atât politică, care poate să apropie sau să îndepărteze România de SUA sau UE, dar și una economică datorită offset-ului din aceste acorduri de achiziții militare, care pot egala sau chiar să depășească valoarea echipamentelor achiziționate.