Larry L. Watts este un istoric american „specializat” în istoria recentă a României. În 1990 și 1991, a fost șeful Biroului IREX din București, între 1991–2004, consilier pe securitate națională și consilier al Ministerului Apărării Român fiind, până în 1997, senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) și director al Biroului PER din România. De asemenea, Larry Watts a predat la Universitatea din Washington, Seattle. În momentul de față, autorul susține cursuri în cadrul Programului de Master în Studii de Securitate și Analiza informațiilor conduse în comun de către Universitatea din București și Serviciul Român de Informații (SRI).
În urmă cu doi ani a publicat la aceeași editură RAO volumul Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, o carte care a șocat prin dezvăluirile sale, deschizând un capitol cu totul nou, care ne obligă să gândim altfel istoria noastră recentă. În orice analiză ulterioară a perioadei, va trebui să se țină seamă de cartea lui Larry Watts.
Volumul de față, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece*), este un fel de continuare, Larry L. Watts încearcă să restabilească adevărul istoric și să corecteze percepțiile comunității occidentale în privința rolului jucat de România în plan internațional în perioada Războiului Rece.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susțineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Câțiva analiști au insistat că sfidarea afișată de România față de Moscova a fost doar o aparență; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă față de Moscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la București. Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece cuprinde, în esență, numeroase studii de caz. Unele examinează principalele ținte ale operațiunilor clandestine și de dezinformare ale sovieticilor și procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianței. Altele se concentrează asupra eforturilor românești de a bloca utilizarea Pactului de la Varșovia ca pe un instrument de proiecție a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenței sovietice în diverse regiuni ale lumii și de a urma politici de securitate și dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
„Ca sovietolog – scrie autorul în Prefață – , m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârșitul anilor 1970, subestimarea semnificației declarațiilor, politicilor și acțiunilor României și extrapolarea acestor atitudini și comportamente la ceilalți membri est-europeni ai Pactului de la Varșovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiștilor americani specializați în politica regiunii. Sursele românești care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am «clasat» această informație într-un ungher îndepărtat al minții. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun așa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 și expunerea mea directă la condițiile de viață dure impuse populației în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeași lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialități în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei și a serviciilor de informații și de integrare în Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democrației în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus și a reacțiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoință mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiștilor americani față de sursele românești, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorința de a descifra cauzele acestei continue percepții greșite asupra intențiilor și comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul «Ferește-mă, Doamne, de prieteni», această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de față. «Cei dintâi vor fi cei din urmă» reia firul conflictului manifestat între România și Pactul de la Varșovia de acolo de unde fusese întrerupt în «Ferește-mă, Doamne, de prieteni», în 1978, și îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultățile pe care anomalia românească le ridicase în fața analiștilor occidentali începând cu sfârșitul anilor 1970 și până în ajunul Revoluției care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse românești. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare și bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor românești era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor și documentelor alcătuite de ceilalți membri ai Pactului de la Varșovia.
Obstacolul «concepțiilor încetățenite» este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalți să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi și convingătoare, ci incontestabile. Excepțiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai ușor decât arhivele respective. Aceeași logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri și documente originale din arhivele foștilor membri ai Pactului de la Varșovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, ale Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite, a Departamentului de Stat și ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
«Cei dintâi vor fi cei din urmă» se constituie în esență într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ținte ale operațiunilor clandestine și de dezinformare ale sovieticilor și procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianței. Altele se concentrează asupra eforturilor românești de a bloca utilizarea Pactului de la Varșovia ca pe un instrument de proiecție a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenței sovietice în diverse regiuni ale lumii și de a urma politici de securitate și dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
(…)
Așa cum am menționat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianțe și în plan internațional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când și în cazurile în care influențează politicile externe și de securitate. «Cei dintâi vor fi cei din urmă» tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât «Ferește-mă, Doamne, de prieteni», deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relațiile sale cu Occidentul în general și cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată și, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenționat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varșovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor și cele ale altor membri ai Pactului de la Varșovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privința României erau determinate de politica externă și de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său «separat». Și, în ultimul rând, pentru că, până cel puțin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe și de securitate ale celorlalți membri ai Pactului de la Varșovia.”
*) Larry L. Watts – Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul războiului rece. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Adrian Bădescu.