Ursus Breweries, liderul pieței locale a berii, a vândut cu 19% mai puțin în perioada aprilie-iunie a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit informațiilor apărute pe site-ul companiei. Scăderea vine după un declin al vânzărilor de 13% anul trecut și o reducere a profitului net al companiei cu aproape 90%, la 4,8 mil. euro.

“În România, volumele au scăzut cu 19%, în timp ce mediul economic a continuat să se deterioreze”, au menționat reprezentanții SABMiller în raportul companiei.

Aceasta a fost cea mai mare scădere înregistrată de Ursus Breweries în primul trimestru al anului financiar (aprilie – martie) din ultimii ani, dar și cea mai mare scădere a volumelor înregistrată de o filială a SABMiller.

Ursus Breweries înregistra în aceeași perioadă a anului trecut o scădere de 3% a volumelor vândute după o creștere de 22% obținută în primul trimestru al anului financiar 2008-2009.

“Principala cauză a scăderii pieței sunt condițiile economice și, în acest context, consumatorii preferă să iasă mai rar la o bere, cumpără mai puțin sau beau o bere în loc de două. Acest aspect a influențat puternic volumele din piață, comparativ cu anul trecut, când în primul trimestru piața a fost relativ constantă. În acest context volumele Ursus Breweries au înregistrat o scădere de 19% față de anul trecut, în linie cu evoluția pietei”, a declarat Gary Whitlie, britanicul care a preluat funcția de președinte al Ursus Breweries din această lună.

Spre comparație, Polonia a înregistrat o scădere de 10% a volumelor în perioada aprilie-iunie a acestui an comparativ cu același trimestru al anului 2009, în timp ce vânzările din Rusia s-au diminuat cu 9%, iar cele din Cehia cu 8%, în ritm cu piața. Astfel, vânzările SABMiller au scăzut în Europa cu 9% în primul trimestru al anului financiar 2010-2011.

În anul 2009-2010, volumele Ursus Breweries s-au diminuat cu 13%, la 5,1 milioane de hectolitri. Aceasta a determinat de asemenea o scădere a cifrei de afaceri în 2009 cu 12,6% în euro și o stagnare în lei, la 1,2 mld. lei (284,2 mil. euro), comparativ cu rezultatele obținute în urmă cu doi ani, potrivit datelor Registrului Comerțului.

Cu toate acestea, cota de piață a companiei a crescut anul trecut cu patru procente, la peste 32%. “În primele trei luni ale anului financiar în curs (aprilie – iunie 2010 – n. red.) am câștigat o cotă de piață de 1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Această evoluție a fost posibilă datorită mărcilor noastre cheie – Ursus și Timișoreana”, a afirmat președintele Ursus Breweries.

Ursus Breweries este primul jucător din industria berii care a anunțat rezultatele financiare pentru perioada aprilie-iunie.