ROMÂNICA (Tsunami) – fragment
(NEACȘU scoate de sub haină și pune pe masă revolverul. PUȘA rămâne cu ochii căscați la armă)
MAXIM: Păi, ce-au făcut, fratele meu, te-au castrat?
PUȘA (își revine): Ăsta ce mai e?
MAXIM: Nu se vede? Organul masculin a lu’ dom’ ministru!
DELIA: Armamentul din dotare.
PUȘA (NEACȘU): Vă obligă să umblați cu astea-ntre picioare?! (Râde) Mă, Rambo, dar unde-i pericolu’, cin-v-atacă?! Lumea dă cu “Huo!”, cu “Rușine!”, cu “Hoții!”, dar mâna pe pietre încă n-a ajuns să pună …
NEACȘU: Te poți trezi când ți-e lumea mai dragă cu-n hoț sau cu-n nebun în casă …
DELIA: Să nu-ți închipui că-i o plăcere…
PUȘA (NEACȘU, semn revolver): A apărut și-n actu-ntâi ?
NEACȘU: Dorm cu el!
PUȘA: Bietul de tine! Voi de unu’ Cehov ați auzit?
NEACȘU: P-asta de l-a pus Putin la Gazprom?
PUȘA: Nu știu, dar omu’ are o teorie cum fac pac pistoalele din actu-ntâi … Te rog frumos, ia-l să nu-l mai văd! Te apăr eu cu corpul meu, dacă e un pericol!
DELIA (revolverul într-un sertar): Gata, a dispărut! (Spre ceilalți) Dans?
PUȘA: Nu încă… (Vine “șerpuind” spre NEACȘU, își apropie mult fața de el, îl adulmecă, îl mângâie cu vârful degetelor.) Chiar dormi cu jucăria aia în pat?… Așa de singur?… Așa de neajutorat?… (Ia de la gât o eșarfă și i-o înfășoară în jurul capului, peste ochi.) Câtă forță și câtă slăbiciune!
(PUȘA îi ridică lui NEACȘU mâna deasupra capului și, ghidându-l cu grijă, îl împinge încet în două piruete. NEACȘU se supune fără să crâcnească. Îl oprește; îl mângâie cu vârful degetelor; aceeași mișcare cu vârful buzelor. NEACȘU întredeschide gura. PUȘA îl sărută ușor. NEACȘU mai vrea un sărut; o caută pe PUȘA cu buzele întinse. Pușa scoate din buzunar o cutiuță, o deschide și ia pe vârful degetului praf din cutie; îl ține pe NEACȘU de eșarfă aproape de ea și îi aplică praful pe dinți. NEACȘU are o clipă de împotrivire, după care se lasă în voia femeii.
MAXIM ia cutia din mâna Pușei, își pune praful alb pe pumnul strâns și
aspiră pe ambele nări. Îi oferă Deliei o doză; DELIA aspiră și ea.)
PUȘA (încet, la ureche): Vals, monsieur!
(PUȘA fredonează câteva acorduri, îl cuprinde pe NEACȘU cu ambele mâini și schițează câțiva pași; îi dă drumul, face un pas înapoi. NEACȘU fredonează melodia mai departe, încă o măsură-două, se oprește, își scoate eșarfa de pe ochi, îi privește cu atenție pe cei trei, chipul i se luminează cu un zâmbet cald.)
NEACȘU: Ce frumoși sunteți!… Cât mă bucur că suntem împreună!
(Începe să râdă, la început mai stăpânit, apoi hohotele devin tot mai puternice: îi privește pe cei trei și le râde în față, arătându-i pe fiecare cu degetul – hohote de râs și gest cu care cei trei, la rândul lor, îi răspund.)
PUȘA (râde, se hârjonește cu ceilalți trei, dar în joaca ei se simte nota de luciditate cu care controlează jocul): De când am venit mă uit la voi și mă tot întreb pe care o să-l lase primul baierele și-o să-și dea drumul …
DELIA, NEACȘU, MAXIM (arătându-se unul pe celălalt): El!… Ba el!… Ba el!
PUȘA (NEACȘU; plină de căldură): Cum te simți cu coarnele astea de lopătar pe cap!
DELIA (aplaudă ca la o glumă bună): Lopă-ce?
NEACȘU: Lopă-care?
PUȘA: Lopățică! Nu-i așa că vreți să mă țineți de proastă până la calende?…
DELIA: Cel puțin!
MAXIM: Pân’ la calendele calendelor!
PUȘA (trece de la unul la altul, se joacă cu ei, toți la fel de bine-dispuși și de relaxați): M-ați adus aici pe sus, îmi băgați pe gât tot felul de baliverne și vă închipuiți c-o s-ajungeți… De fapt, unde vreți să ajungeți?! Pe unde vă gândiți voi să scoateți până la urmă cămașa?!
DELIA: Iubito, nu înțeleg nimic: despre: ce vorbești?!
PUȘA (o lovește peste fese, ca pe un copil neascultător): Ei, poponeț, poponeț, ești picată din lună și n-ai habar despre ce vorbesc! (NEACȘU) Să nu-mi spui că n-ai vrut să-i tulburi pe porumbeii ăștia și-ți mănânci ficații de unul singur… (Îi ia de braț pe DELIA și pe MAXIM și vine cu ei în pas de dans în fața lui NEACȘU.) V-am dat în gât pe toți trei!
MAXIM (“soprană”): Ha-ha-ha!
PUȘA: Nu te grăbi: castrarea începe cu el… (NEACȘU)
DELIA: Delirezi! Supradozele or să te dea gata!…
PUȘA: Bravo, ești optimistă! Până una alta, însă, i-am informat pe cei de la partid de planul vostru…
DELIA: Ce plan?!
NEACȘU: Care plan?!
PUȘA: … așa cum l-am auzit din gurița lui Doru! El te iubește pe tine. Și tu-l iubești pe el. Și el o să vină să-i ceară soțului tău mâna ta. Dacă soțul tău i-o dă, divorțezi și te măriți cu soțul meu. Dacă soțul tău nu-i dă mâna ta, soțul meu și cu tine fugiți unde vedeți cu ochii, în ospitaliera noastră UE!
(MAXIM umblă în neștire, își trage palme peste obraji. NEACȘU o privește pe PUȘA în față și râde cu poftă)
PUȘA: Ți-a plăcut?
NEACȘU: Super!… O mai spui o dată?
PUȘA: Las’, te cheamă ei la ședință și le ceri atunci o copie după memoriul meu…
DELIA: Cum ai putut să crezi așa o prostie?!
PUȘA: Ca să fiu cinstită, și eu m-am tot întrebat care-i toanta care dă un ministru pe un prăpădit de prof de tenis, da’ când e să-ți ia Dumnezeu mințile… Și m-am gândit atunci că mai bine să plângă mă-sa decât să plângă măicuța mea, cum așa de frumos se spune la noi în popor, și-am făcut reclamația. Paza bună trece primejdia rea!
DELIA: Ești nebună!
PUȘA: Ei, să nu exagerăm. Tu-n locul meu ai fi făcut la fel…
MAXIM (țâșnește urlând, dintr-un colț al camerei, și se repede la PUȘA): Te omor!!
PUȘA (Îi scape din mâini și fuge): Termină cu prostiile, că nu-mi arde de joacă!
MAXIM (fuge după ea): Cu mâinile mele te omor!!
PUȘA (râde și fuge de el, sărind peste mobile): Vor să vorbim!
MAXIM (gata de asaltul final): Nenorocito!!
PUȘA (lui DELIA și lui NEACȘU): Scuzați! (Scoate un țipăt scurt și îi aplică lui MAXIM, în plin avânt, o lovitură de karate. MAXIM cade fulgerat) Când se încinge, nu mă mai înțeleg cu el, dacă nu-i trag o manrashi-zuki.
DELIA: Foarte bine, își mai trage și el sufletul. Dar acum altceva vreau să înțeleg. Tu ce vrei: să-l dai în gât pe nenorocitul ăsta (NEACȘU) sau să-ți salvezi casa?!
PUȘA: Ce-am eu de-mpărțit cu el?! (NEACȘU)
DELIA: Atunci la ce-ți trebuie tot circul ăsta: partid, ziare, televiziuni?! L-ai pus pe Gil la zid și-l termini, dar cu ăsta ce faci?! (MAXIM, care s-a adunat pe un scaun și urmărește încă destul de confuz dialogul dintre ele)
PUȘA: Lasă-l tu-n pace, că am eu grijă…
DELIA (râs rău): Ți-ai făcut al naibii prost socotelile! Nu-i așa, Dorulețu?…
MAXIM (nu prea știe despre ce e vorba, dar nu poate să rămână fără replică; supremă filozofie): “Cine râde la urmă, râde mai tare”!
NEACȘU (PUȘA): Ai cam încurcat borcanele…
PUȘA: Cum așa?
NEACȘU: Pentru că Doru e prietenul nostru: al meu și a lui Delia și relațiile sunt cât se poate de corecte…
DELIA: Și de principiale!
PUȘA: Să i-o spui lui mutu’! Dacă tu ai orbul găinilor…
NEACȘU: Hai să spunem că eu, “lopătarul”, nu știu ce fac ei în spatele meu și, după turnătoria ta, trebuie să-mi dau demisia. Păi, din momentul ăsta Delia și Doru sunt liberi ca păsările cerului…
DELIA: Pe mine nu mă mai obligă nimeni să-ți las omul în pace…
MAXIM: Și noi putem, în sfârșit, să ne facem de cap cum vrem și unde vrem!
NEACȘU: Nu te alegi cu nimic în nici una dintre variante!
PUȘA: Asta nu-i bine… Nu-i deloc bine. Și cam ce-ar fi de făcut?
MAXIM: Du-te și cere-le memoriile înapoi!
NEACȘU (Pușei): Nimeni nu-ți forțează mâna…
DELIA: Are atâta minte să înțeleagă că-i lată! (NEACȘU) Ajut-o, spune-i ce să facă.
NEACȘU: Știu și eu? Luat așa, pe nepusă masa…
MAXIM: Fă un efort, ca un adevărat prieten ce ești…
DELIA: Mâine dimineața, la opt, te duci peste ei și-ți retragi memoriul!
PUȘA: … Nu cred că merge.
MAXIM: De ce?!
PUȘA: L-au înregistrat: am număr. (NEACȘU) Colegu’ tău, care a luat hârtia, m-a lăudat mult: “Pe oameni ca dumneavoastră se sprijină partidul nostru! Săraci și cinstiți!”. A mai spus ceva printre dinți de tine, da nu-mi place să vorbesc urât …
DELIA (NEACȘU): Cine ar putea fi?!
NEACȘU: Oricare! Numai canalii (Pușei, cu multă căldură) Faci un alt memoriu…
PUȘA: Pe cine dăm în gât?!
DELIA: Ai o idee fixă?!
PUȘA: La-nceput a fost cam nașpa, dar acum îmi place de mor. N-ai încercat?!
NEACȘU (PUȘA): Ascultă-mă cu atenție! Faci un memoriu în care arăți că cele reclamate nu corespund realității (PUȘA aprobă docilă), că ai acuzat pe nedrept niște oameni pe care nu i-ai cunoscut până acum (PUȘA aprobă), că ești conștientă de gravitatea acuzațiilor aduse și…
PUȘA: Bagă ceva cu conștiința, asta place foarte mult…
NEACȘU: … conștiința ta nu acceptă o asemenea situație, drept pentru care ceri restituirea memoriului depus la data de…
MAXIM: Bravo: concis și convingător!
DELIA: Ce-ar fi să-l facă chiar acum?
MAXIM (NEACȘU): Îl duci mâine la partid și-l lași unde trebuie…
NEACȘU: Pușa trebuie să meargă. Nimeni nu-i poate susține mai bine cauza decât ea!
DELIA: Pune-l pe hârtie și dimineața să fie cu el acolo. Seara dau o șampanie, la Hilton!
NEACȘU: Și-n weekend suntem la Viena!
MAXIM (PUȘA; încântat de cele două daruri anunțate): Hm, ce zici?!
PUȘA (rece, fără urmă de vibrație la planul pus la cale): Nu merge.
DELIA: De ce?!
PUȘA: Eu am un masór. E zbanghiu de-un ochi, dar cu celălalt citește toată ziua. El mi-a spus de-un chinez care a scris o carte despre cum se câștigă războaiele. Ai citit-o?
NEACȘU: Nu citesc chinezește!
PUȘA: Dac-ar citi toți cartea, mă-ntreb cine ar mai pierde vreun război… Unul din lucrurile cele mai importante care te învață este să nu-ți desconsideri niciodată dușmanul! Deci, deși eu v-am arătat cu vârf și îndesat că nu sunt dușmanul vostru, voi tot mă tratați de blondă!
NEACȘU: Te-am îndrăgit din prima clipă!
PUȘA: Vrăjeală!
NEACȘU: Ești crudă!
DELIA: Și nedreaptă!
PUȘA (DELIA; semn NEACȘU): De ce nu l-ai părăsit până acum, că nu ți-o fi fost frică că trage după tine? (MAXIM; semn DELIA) De ce n-ai răpit-o încă, că ți-a luat fata mașină nouă s-ajungi cu ea și-n Patagonia?!…
NEACȘU: De ce? De ce?! Numai într-un “de ce” o ții!
PUȘA: Tataie, chinezește nu citești, dar circ chinezesc ai văzut, cu ciorchinele ăla de gălbejiți cocoțați unu’ peste altu’ pe spatele unui voinic? Ei, tu ești “Voinicul”! Pentru ea, pentru el, pentru toată trupa care trăiește din osânza ta. De asta nu mișcă unu-n front și mor să rămâi ministru! De mine vă doare-n… cot, ca să fiu o doamnă – nu vreți decât să m-aburiți, să-mi iau înapoi hârtiile! Ei, nu le iau nici moartă! Prea v-ați bătut joc de mine.
(MAXIM îngenunchează în fața ei; îi prinde genunchii în brațe și
începe să plângă încet)
Din volumul de Teatru, în pregătire la Editura Cartea românească