Visa va începe discuțiile cu băncile din România pentru a introduce, posibil chiar din acest an, plățile la comercianți prin telefoanele mobile inteligente (smartphone), a declarat directorul general pe România Visa Europe, Cătălin Crețu.

“Vom încerca să introducem primele plăți cu telefonul mobil chiar din acest an, dacă nu cel târziu anul viitor. Este dificil de estimat, pentru că în România și plățile contactless sunt la început”, a spus Crețu.

Serviciul va fi disponibil pentru toți clienții care dețin un card, indiferent de sigla sub care acesta este emis, dar nu se adresează pentru început acelor persoane care nu au un card atașat contului.

Crețu se așteaptă ca plățile contactless să prindă avânt în acest an, arătând că există interes de la mai multe bănci, și nu doar din top 5 sistem bancar, în prezent furnizând astfel de servicii numai BCR, BRD și Citi.

“Cine a început acestă aplicație, poate continua proiecte de plăți cu mobilul contactless. Așa cum au existat inovații introduse în România înaintea altor piețe, putem să ne uităm cu speranță că se va întââmpla și în cazul plăților cu mobilul”, a adăugat Crețu.

Visa a început implementarea sistemului în Spania și Turcia, și derulează mai multe proiecte pilot în alte țări, dar pentru moment nu și în România.

La rândul său, directorul comercial Visa Europe, Steve Perry, a arătat că în periplul său prin șase țări europene pentru prezentarea datelor financiare a stabilit întâlniri cu băncile comerciale care vor să intre pe piața plăților contactless, ceea ce se va întâmpla și în România.

El nu a dorit să precizeze care sunt băncile românești interesate de aceste servicii.

Visa Europe a atins în 2011 pragul de 30 de milioane de carduri contactless emise și a lansat în luna octombrie primele servicii de plăți mobile, respectiv plățile mobile de la persoană la persoană (P2P) și alerte SMS.

De asemenea, Visa Europe a realizat investiții strategice în companiile Monitise și Beyond Analysis pentru a sprijini realizarea strategiei privind viitorul plăților. Compania estimează că în 2012 numărul cardurilor contactless existente în circulație în Europa va ajunge la 50 de milioane și vor fi lansate primele telefoane mobile prin care se pot realiza tranzacții la POS.

Visa Europe va lansa noul serviciu de portofel electronic în a doua jumătate a acestui an.

Potrivit lui Crețu, portofelul electronic va fi un serviciu pe care Visa îl va oferi băncilor, iar acestea vor oferi produsul clienților.

De asemenea, băncile vor decide cu ce operator de telefonie vor lucra.

Aplicația va putea fi inserată direct de către producătorul telefonului mobil, de către operatorul de telefonie prin simcard, sau prin cardul de memorie. Aplicația va fi mult mai facilă pentru posesorii de telefoane care îndeplinesc standardele NFC (Near Field Communication).

Visa estimează că până în 2020 mai mult de jumătate din tranzacțiile procesate vor fi realizate prin telefonul mobil.

Pasul făcuft de Visa este explicabil, având în vedere că există deja proiecte de implementare a plăților prin telefon, dezvoltate de companii IT sau de procesatori de plăți.

Chiar după anunțarea proiectului a existat o ofensivă a firmelor care au dezvoltat sisteme alternative și care susțin că nu este nevoie de tehnologia NFC.

Un alt punct de dezbatere, important cel puțin în țările emergente, unde penetrarea cardurilor este la un nivel mai redus decât în țările dezvoltate, îl reprezintă faptul că sistemele alternative nu sunt limitative și nu presupun deținerea unui card de către clientul care dorește să facă plăți cu telefonul mobil.