Consumul de iaurt pe cap de locuitor a înregistrat anul trecut o evoluție pozitivă, creșterea fiind de circa 200 de grame față de 2009, ceea ce în linii mari echivalează cu o cutie de iaurt în plus. Practic, dacă în 2009 pe plan local un român consuma circa 16 cutii de iaurt de 200 de grame, anul trecut consumul a ajuns la echivalentul a circa 17 cutii cu același gramaj. ” Creșterea consumului a fost de circa 200 de grame în 2010 față de 2009″, a declarat Bogdan Ioachim, director de comunicare, nutriție și știință în cadrul Danone România. Potrivit celor mai recente date disponibile, la sfârșitul lunii noiembrie 2010, consumul de iaurt ajusese la 3,46 de kilograme pe cap de locuitor, față de nivelul de 3,28 de kilograme înregistrat în perioada similară din 2009. Cu acest nivel România este țara cu cel mai scăzut consum de iaurt din Europa Centrală și de Est, zonă în care lider este Slovenia cu un consum de 13,86 de kilograme pe cap de locuitor. La nivel european, țara cu cel mai mare consum de iaurt este Franța, cu circa 38 de kilograme anual pe cap de locuitor.
Companii
Românii au consumat anul trecut o cutie de iaurt în plus
Consumul de iaurt pe cap de locuitor a înregistrat anul trecut o evoluție pozitivă, creșterea fiind de circa 200 de grame față de 2009, ceea ce în linii mari echivalează cu o cutie de iaurt în plus.