Compania AROBS Transilvania Software, specializată în dezvoltarea de soluții software în domeniul GPS, a lansat o aplicație, SpeedTraps, care le permite șoferilor să facă schimb de informații din trafic. Astfel, șoferii care au iPhone, Nokia sau telefoane care funcționează pe platforma Android, și au conexiune la internet, vor putea semnala accidente, blocaje în trafic și amplasarea unor noi camere radar fixe sau mobile. Toate avertizările se vor putea trimite și prin rețelele de socializarea Twitter si Facebook.
“Încercăm prin intermediul acestei aplicații să creăm o comunitate de șoferi, ei fiind cei care vor ajuta în acest fel la dezvoltarea rețelei. Acesta este și motivul pentru care, în Romania, aplicația este gratuită” a declarat Voicu Oprean, director general al AROBS Transilvania Software.
Pentru a emite avertizări audio și vizuale pe smartphone, aplicația are nevoie de conexiune la internet și funcția GPS sau A-GPS. Traficul estimat este de câțiva KB pe zi, în funcție de utilizarea hărții din aplicație și de numărul de evenimente de trafic raportate.
De la lansarea pe plan extern din martie 2010, șoferii din Marea Britanie s-au arătat cei mai interesați de aplicația dezvoltată de AROBS Transilvania. Peste 15.000 de utilizatori folosesc în momentul de față această aplicație și contribuie la schimbul de informații din trafic.