Tranzacțiile cu acțiunile companiei germane Daimler AG (DAI) – producătorul automobilelor Mercedes – s-au ridicat ieri la 155.000 de lei (36.000 de euro), la debutul acestora pe sistemul alternativ al BVB.

Prețul acțiunilor a oscilat între 213 lei și aproape 220 de lei, închizând la 217 lei (echivalentul a 50,3 euro).

Titlurile Daimler au fost aduse pe ATS de brokerii de la BCR-Erste, care vor fi și furnizori de lichiditate, asigurând contrapartidă investitorilor care vor să cumpere sau să vândă.

“Nu este vorba de o listare a acțiunilor Daimler la BVB, ci mai degrabă noi oferim un serviciu de intermediere pentru investitorii care vor să cumpere acțiunile, dar nu au acces pe piețele internaționale. Noi avem totdeauna pachete de acțiuni atât la vânzare, cât și la cumpărare la prețul la care sunt tranzacționate acțiunile pe piața principală, din Germania, și pentru a ne acoperi pozițiile tranzacționăm titlurile pe extern”, a explicat Valerian Ionescu, șeful Departamentului de tranzacționare din cadrul BCR.

El a spus că BCR va introduce ordine de cumpărare și vânzare astfel încât să fie încontinuu disponibile pachete de câte 200 de acțiuni.

“Investitorii pot cere orice pachet și, probabil, vom avea și volume mai mari, pentru că am văzut în cazul produselor structurate că volumele mari sunt mai atractive.”

Acțiunile Daimler sunt tranzacționate la fel ca titlurile Erste (EBS), respectiv prin intermediul conturilor globale.

Operațiunile pe ATS cu acțiunile Daimler sunt realizate în lei, astfel că investitorii au un risc valutar mai redus decât dacă ar fi tranzacționat direct pe bursele externe, în euro. Titlurile sunt păstrate în conturile investitorilor deschise la Depozitarul Central.

BCR poartă discuții cu brokeri și investitori de pe bursă pentru a identifica alte companii internaționale ale căror acțiuni ar putea fi tranzacționate în secțiunea internațională a sistemului alternativ de tranzacționare (ATS) al bursei.

“Avem discuții cu investitori și brokeri pentru a vedea ce acțiuni am mai putea aduce. Intrarea acțiunilor Daimler a fost mai degrabă inițiativa bursei, pentru că a lansat ATS-ul și pentru că au avut loc discuții, cred că nu numai cu noi, pentru a-i convinge pe intermediari că este o idee bună”, a declarat Ionescu.