Anul trecut, piata detergentilor a depasit 170 mil. euro, potrivit datelor Nielsen, volumele vandute ridicandu-se la 71 de milioane de kilograme, ceea ce inseamna ca o gospodarie cu patru persoane a folosit anul trecut aproape 13 kilograme de detergent, un conum pe cap de locuitor de 3,25 kilograme. Spre comparatie, datele Nielsen arata ca anul trecut un ceh consuma 5,4 kg, iar un ungur 6,9 kg de detergent. Potrivit ultimelor date statistice, aproape jumatate din gospodarii nu au masina de spalat.
Detergentii, cea mai mare categorie din piata produselor de larg consum nealimentare, au un grad de penetrare de pana la 91% (gradul de folosire de catre gospodarii) si contribuie cu pana la 20% la piata totala.
Fiind un segment matur, nu vom asista la cresteri spectaculoase in acest an, mai ales in ce priveste valoarea pietei.
 
Dero, lider in volum; Ariel, in valoare
“Nu ne asteptam la schimbari majore in 2009. In cazul in care vor resimti o scadere a veniturilor lor, consumatorii nu vor renunta sa isi spele hainele si nici nu vor spala mai putin. In schimb, vor fi foarte atenti la raportul calitate-pret pe care il ofera fiecare brand de detergent”, au declarat reprezentantii Unilever South Central Europe.
Unilever, companie care se afla pe locul doi dupa Procter&Gamble, cu o cota de piata valorica de 31,4% la finalul lui 2008, potrivit propriilor informatii, s-a impus cu doua marci – Dero, pe segmentul economic si Omo pe segmentul mediu- dintre care doar primul brand a ajuns in topul celor mai cumparate cinci marci de pe piata locala.
Dero este cel mai folosit produs in gospodarii, in timp ce pentru Ariel, comercializat de P&G, se plateste cel mai mult in Romania, potrivit datelor Nielsen. Cele doua companii sunt urmate indeaproape de filiala locala a companiei germane Henkel, de Evyap care comercializeaza brandul Fax si Baser Kimya, reprezentantul marcii Bingo.
 
Henkel tinteste un loc pe podium cu Persil
Henkel Romania este una dintre companiile care au facut estimari pe 2009 vizand cresteri semnificative de pana la 20% pe toate segmentele in care activeaza.
“Ne dorim sa ajungem numarul trei pe piata detergentilor de rufe cu Persil (in momentul acesta Persil ocupa locul cinci- n.red. – potrivit Nielsen), mizam pe o continuare a evolutiei pozitive a Perwoll, pe o intarire a pozitiei pe piata balsamurilor de rufe, unde Silan ocupa locul doi, si o consolidare a pozitiei de lider cu Pur si Bref Clean”, a spus Tiberiu Mercurian, marketing manager al diviziei de detergenti la Henkel. “Vizam o cota de piata de 20% pentru toate pietele pe care activam”, a adaugat reprezentantul diviziei de detergenti a Henkel.
In conditiile crizei actuale, Henkel a incheiat primele doua luni ale anului pe crestere in toate segmentele, potrivit lui Mercurian. Valorile sunt usor peste cele din aceeasi perioada a anului 2008, insa mai reduse decat cele din ultima luna a anului trecut. Aceasta este o scadere “normala” pentru aceasta perioada a anului, spun oficialii companiei.
“In 2009 noi vom continua sa investim in brandurile noastre. Vom monitoriza insa mult mai atent evolutia pietei si totodata a companiei. Din cauza ca in 2008 s-a modificat structura cheltuielilor in conditiile evolutiei preturilor materiilor prime si petrolului, vom analiza mai atent posibilele investitii”, spune Mercurian.
 
18 euro pe detergenti in Europa de Vest
Criza va tempera consumul, care nu va mai avea acelasi ritm de crestere, insa acesta nu va stagna si nu va intra in declin, dupa cum afirma reprezentantul Henkel.
Este foarte probabil ca tendintele manifestate pana in prezent in segmentarea pietei sa continue, consumatorii orientandu-se mai degraba catre produse comercializate in cantitati mari, nicidecum catre produse mai ieftine.
Detergentul pudra, care predomina in consum cu aproape 98%, a inceput inca de anul trecut sa fie achizitionat in cantitati din ce in ce mai mari, cel mai mare ritm de crestere inregistrandu-l pachetele de 4 kg, care au avut o cota de 12,5% in 2008, de la 10,2% cu un an in urma. Acestea au fost preferate de consumatori in detrimentul ambalajelor de 450 g, care au inregistrat o scadere a cotei de 15%, de la 24,6% in 2007 la 21,3% anul trecut, potrivit datelor Nielsen.
 
Retailul modern castiga din ce in ce mai mult teren
Dezvoltarea retelelor de hipermarketuri a condus la alegerea detergentilor in cantitati mari, acestea fiind si mai convenabile ca pret, mai ales ca 54,6% din banii cheltuiti pe detergent se lasa la casele acestui tip de magazine, in timp ce magazinele mici mai detin doar 45,4%, dupa ce in 2007 aveau aproape 50% din valoarea pietei.
Daca in Romania, consumul mediu anual de detergent pe cap de locuitor, exprimat valoric, ajunge la opt euro, in Europa de Vest acest indicator este de aproape 18 euro, potrivit companiei de cercetare de piata Euromonitor. In tarile est-europene, in Ungaria de exemplu, consumul s-a ridicat la 13 euro pe cap de locuitor in 2007.