În noaptea de 8 spre 9 octombrie, între orele 20:00 – 02:00, pe cerul României urma să fie vizibil un fenomen astronomic pe care l-am mai văzut doar bunicii noștri, în 1946. Mult-așteptatul spectacol al Draconidelor a fost compromis însă de norii care au acoperit cerul în a doua parte a zilei și de ploaie.

“Nu se poate vedea nimic, asta o știe și-un copil de clasa a II-a. Numai dacă e senin, fenomenul poate fi observat”, mărturisea, sâmbătă seara, cu dezamăgire în glas, Adrian Șonka, reprezentantul Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

După ce așteptase fenomenul la Observatorul Astronomic, expertul pleca spre acasă nefiind foarte optimist în ceea ce privește posibilitatea înseninării cerului. Șonka mai spera că poate, spre ora două noaptea, ploaia se va opri și cerul se va însenina, astfel încât fenomenul să poată fi observat și în România. Citiți mai multe despre draconide pe www.gandul.info.