Creșterea puternică a prețului aurului de la începutul anului și mirajul îmbogățirii rapide au făcut ca români să mizeze tot mai mulți bani pe aprecierea cotației aurului la bursa din Sibiu, acolo unde metalul galben a triplat banii speculatorilor în mai puțin de două luni de la începutul anului.
Săptămâna aceasta de exemplu, într-o singură zi speculatorii de la bursa din Sibiu au plasat în contracte pe aur prin circa 400 de tranzacții 2,2 mil. lei (514.000 de euro).
Acești bani reprezintă valoarea marjei pe care trebuie să o depună ca garanție în contul tranzacțiilor în valoare de aproape 13 mil. euro pe care le-au derulat miercuri cu contracte pe aur (simbol bursier SIBGOLD). Aceste contracte au la bază prețul la termen al aurului de pe bursa din Londra (London Metal Exchange). La o variație de 1% a prețului aurului deținătorii unui astfel de contract, care costă în jur de 65 de lei, pot să câștige sau să piardă 25% din bani.
De la începutul anului prețul aurului s-a majorat cu 13,7% și se tranzacționează în prezent în jurul a 1.780 de dolari/uncie, ceea ce înseamnă că cine ar fi cumpărat la începutul anului un contract la termen pe aur obținea un câștig de circa 240%. Numărul de contracte tranzacționate pe bursa din Sibiu s-a triplat în februarie față de luna similară a anului trecut, după ce în ianuarie volumele au urcat de 2,6 ori.