Un post de televiziune si-a propus, zilele trecute, sa-si provoace publicul cu o intrebare incitanta: “Stiu romanii sa faca bani”? Intrebarea a cazut bine si pentru ca prefata o toamna agitata, in care Guvernul va intensifica batalia pentru recuperarea banilor pierduti de stat din ’90 incoace, ministerele se vor bate pentru mai multi bani repartizati prin bugetul anului 2004, intreprinderile si populatia vor continua sa ceara imprumuturi de la banci iar bancile vor incerca sa urce dobanzile la depozite in speranta ca vor stimula economisirea. Nu incape nici o indoiala: nevoia noastra de bani e uriasa. Dar stim noi, romanii, sa facem banii de care avem nevoie? Tema e de anvergura, asa ca nu exista vreo sansa de a i se fi pus punct dupa o singura emisiune de televiziune. O tema atat de importanta, decisiva chiar pentru soarta societatii noastre, ar merita o dezbatere ampla, de lunga durata, in care sa fie antrenate toate canalele mass-media.
Revin la intrebare. Incercand sa raspund, voi sublinia ca noi, romanii, nu stim inca bine nici cum se fac banii, nici cum se inmultesc iar rezultatul e dramatic: nu reusim sa facem decat foarte putini bani, cu mult mai putini decat am fi indreptatiti de resursele tarii. Iata de ce cred ca avem nevoie de o mare dezbatere, pentru a ne lamuri nu doar daca stim ori nu stim sa facem bani, ci si cum am putea rezolva o problema grea: sa invatam cum se fac banii si, totodata, sa ne apucam de treaba si sa facem bani.
Am formulat doar un punct de vedere. Nu e izolat. Dar nici unanim imbratisat. Chiar in emisiunea amintita, in care telefoanele au sunat fara incetare, numerosi telespectatori au sustinut ca… romanii stiu sa faca bani. E drept ca au dat un singur exemplu: milionarii nostri in dolari sau in euro, ce nu sunt deloc putini. Fara sa poata ocoli un adevar evident: ca in tara e saracie, ca atat intreprinderile, cat si populatia au bani putini, sub nevoi dintre cele mai modeste. Totusi, multi dintre cei care au sunat au sustinut ca vinovate sunt fiscalitatea excesiva, privatizarea fortata, dezordinea adusa de economia de piata, coruptia si nicidecum faptul ca romanii n-ar sti sa faca bani.
Dincolo de o grava confuzie – si anume ca nu privatizarea si economia de piata au produs dezordine in economia noastra, ci intarzierea acestor procese, insotita nefericit de fragmentarea reformelor -, inregistram inca o denaturare a lucrurilor. De fapt, un diagnostic gresit pus unei boli cu care ne luptam de multa vreme, iesita insa in evidenta abia dupa decembrie ’89. Si daca boala exista (nu stim sa facem bani) iar noi gandim ca n-avem o astfel de problema cu siguranta ca nici nu vom reusi s-o rezolvam vreodata.
Sa plecam de la exemplul dat: avem milionari in dolari sau in euro, tot mai multi de la un an la altul, ceea ce inseamna ca romanii stiu sa faca bani. Totul este sa aiba conditii. Sa fie o dovada concludenta? Sa judecam. Dupa prima lista aparuta in presa, a celor o suta de oameni bogati din Romania, unii comentatori s-au grabit sa spuna ca daca-i scuturi cad din ei numai arierate si credite neperformante. Nu cred ca asta-i adevarul. Sau, mai degraba, nu e un adevar valabil pentru toti. Unii, intr-adevar, sunt umflati cu arierate, cu credite neperformante si cu decizii cumparate pe piata coruptiei; altii insa au muncit din greu pentru fiecare dolar si pentru fiecare euro. Dar nici nu vad cum o astfel de lista, oricat ar fi ea de lunga, poate oferi dovada ca noi, romanii, am sti sa facem bani. In cel mai bun caz, milionarii nostri ar putea fi exceptia care intareste regula.
O exceptie insa ce ne lasa un gust amar. Fiindca, in lumea de astazi, asa cum saracii nostri sunt mai saraci decat ai lor, si bogatii nostri sunt mult mai putin bogati decat bogatii lor. Sa nu uitam: topurile facute astazi nu-i iau in calcul decat pe miliardari. De cand Forbes a realizat primul sau clasament international, in 1987, numarul miliardarilor in dolari a crescut exponential. Ceea ce inseamna ca pe planeta au intervenit mari schimbari, ilustrate mai ales de o veritabila explozie a bogatiei in Asia si America latina. In 1987 era doar un miliardar in dolari in Mexic. Astazi sunt cateva zeci. Daca numarul de miliardari dintr-o tara este un indice de dinanism, atunci capitalismul american merge bine. Intr-un clasament foarte diversificat figureaza mostenitori, imbogatiti din afaceri, finantisti, industriasi, speculanti de bursa. Nu stim inca bine ce semnifica cresterea exploziva a numarului miliardarilor rusi. La capitolul valori sigure au fost adaugati si mastodonti din Japonia (afaceri cu hoteluri de lux, companii de cale ferata, golf, statiuni de ski, constructii si terenuri). Germania si-a consolidat si ea solide si numeroase averi. Normal, in industrie. Elvetia, o tara mica, se mandreste cu un lot impresionant de miliardari. Cei mai multi nu muncesc in banci, muncesc in industrie. La fel ca in Franta. Sau ca in Marea Britanie, unde nu doar familia regala e in top. America latina, in anii din urma, are zeci de miliardari care nu traiesc din droguri, ci din afaceri legale. Chinezii miliardari din diaspora, tot mai multi, colaboreaza cu China si profita de pe urma renasterii economiei chineze, la care si ei au pus umarul. Multi s-au imbogatit din finante, din mase plastice sau transport pe mare. Miliardari sunt si in Singapore, Indonezia, Thailanda, Malaezia, Filipine. Bani se scot din orice: din otel, din petrol, din automobile, din imobiliare, din bere. La originea multor patrimonii sunt lanturile de magazine, bancile, parfumul, moda, ochelarii.
Un numitor comun: miliardarii in dolari apar si se inmultesc acolo unde guvernele, societatea nu inceteaza de a scoate in fata virtutea individuala a imbogatirii. Astazi, nu gasesti nicaieri tari bogate fara oameni bogati. (Va urma)