Spre sfârșitul lunii decembrie a anului trecut se anunța apariția acestui roman de anticipație care descrie un viitor apropiat în care în Franța e ales ca președinte al republicii un membru al unuui partid politic musulman. Cartea a apărut în prima săptămână a lunii ianuarie, cu un succes imens de librărie – în numai cinci zile s-au vândut 120.000 de exemplare. Întâmplător, în ziua lansării romanului a avut loc și atentatul de la „Charlie Hebdo” și, ca atare, editura a sistat promovarea cărții. Cu toate acestea, o lună mai târziu cifra vânzărilor se triplase doar pe teritoriul francez, iar cartea se afla în fruntea vânzărilor în alte țări, Italia și Germania între ele. Autorul era pus, între timp, sub protecția poliției, oarecum ca Salman Rushdie.

Despre ce era vorba? Un profesor universitar de literatură, specialist în Huysmans, necăsătorit, cu iubiri pasagere, ajunge la o vârstă critică, pândit de singurătate. Observă cu acuitate mediul în care trăiește, cu oameni fără perspectvă, debusolați și înfruntări între grupuri și grupuscule cu ideologii nedefinite. Țara pare pe marginea haosului, alimentând extremismele de orice fel. Suntem într-un viitor foarte apropiat, bat la ușă alegerile perzidențiale din 2022. La al doilea tur de scrutin, între candidatul Frontului Național și cel al partidului Frăția Musulmană este ales cel din urmă, care pare mai rațional. Franța e pacificată, șomajul scade, dar există și un program de modificări radicale ale sistemului educațional: universitățile, inclusiv celebra Sorbonă sunt privatizate și islamizate, profesorii sunt obligați să se convertească dacă vor să mai predea, poligamia e legalizată, femeile nu mai au drept de muncă și nici să se îmbrace într-un mod „de nedorit”. Toate vor duce la islamizarea societății. Între personaje, se amestecă unele reale (François Hollande, Manuel Valls, Marine Le Pen) cu altele fictive.

O carte care a generat controverse puternice și despre ale cărei anticipări s-a spus că se aseamănă cu ale lui George Orwell („1984”) sau Aldous Huxley („Minunata lume nouă”).

De ce se întâmplă toate acestea? „După ce s-a sclifosit, s-a pisicit și a mângâiat spinarea progresiștilor – scrie Houellebecq –, Biserica Catolică nu a mai fost în stare să se împotrivească  decăderii moravurilor. Și nici să respingă viguros, ca­tegoric, căsătoria homosexuală, dreptul la avort și munca femeilor. Era cât se poate de evident: ajunsă la un nivel respingător de descompunere, Europa nu mai era în stare să se salveze – așa cum nu fusese nici Roma în secolul  V al erei noastre. Năvălirea popula­țiilor imigrante purtătoare ale unei culturi tradiționale marcate încă de ierarhiile naturale, de supunerea femeii și de respectul datorat bătrânilor, constituia o șansă istorică pentru revigorarea morală și familială a Europei, deschidea perspectiva unei noi vârste de aur pentru bătrânul continent.” Dovada este că fenomentul se răspândește, Franța a fost doar pionul. „De curând, Partidul Musulman din Belgia ajun­sese la putere. Din punct de vedere  al echilibrului po­litic european, evenimentul era considerat important. Desigur, în Anglia, Olanda sau Germania, partidele musulmane naționale făceau deja parte din coalițiile de guvernare; Belgia însă era a doua țară după Franța în care partidul musulman avea majoritate. Acest eșec catastrofal al mișcărilor de dreapta europene avea în cazul Belgiei o explicație simplă: în vreme ce partidele naționaliste flamand și valon, de departe primele for­mațiuni politice din regiunile lor, nu reușiseră nicio­dată să se înțeleagă și nici măcar să pornească un dialog veritabil, partidele musulmane flamand și valon reușiseră, pe temeiul unei religii comune, să încheie un acord de guvernare.”

Previziune? Critică? Satiră doar? Acest roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), a zguduit deja Occidentul. Cităm o singură părere critică:  „Michel Houellebecq are geniul detaliului semnificativ … El îmbină savant concretul și abstractul, narațiunea și filozofia. Forța comică a scriitorului vine din faptul că, în loc să fie prizonier al spiritul timpului sau să i se împotrivească, el îl observă din exterior. Impasibilitatea lui este pur și simplu irezistibilă.“ (Alain Finkielkraut)

Un roman excelent tradus în românește de Daniel Nicolescu.

*) Michel Houellebecq – Supunere, Editura Humanitas fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu