„Vara trecută, cu puțin timp înainte ca fiul meu să plece de acasă la colegiu, soția mea m-a trezit în miezul nopții.
La început, am crezut că mă zgâlțâia din cauza hoților. De când ne mutaserăm la țară, soția mea căpătase obiceiul de a sări din pat la fiecare scârțâit, freamăt sau foșnet. De fiecare dată încercam să o liniștesc. E caloriferul, îi spuneam; sunt grinzile care se contractă sau se dilată; sunt vulpile. Da, vulpile care iau laptopul, răspundea ea, vulpile care iau cheile de la mașină, și apoi stăteam amândoi întinși în pat și ascultam. Sigur, exista „butonul de panică“ de lângă pat, dar nu mă vedeam vreodată apăsând pe el, pentru ca alarma să nu deranjeze pe cineva – de pildă, pe un hoț.
Nu sunt un bărbat deosebit de curajos și nici nu am un fizic care impune respect, dar în această noapte în mod excepțional m-am uitat cât era ceasul – puțin după ora patru dimineața – am oftat, am căscat și am coborât la parter, pășind peste câinele nostru total inutil; am trecut tiptil din cameră în cameră, verificând ferestre și uși, după care am urcat din nou la etaj.
– Totul e-n regulă, am spus. Probabil că e doar aerul din țevi.
– Ce vrei să spui? m-a întrebat Connie, ridicându-se în capul oaselor.
– Totul e-n regulă. Nici urmă de hoți.
– N-am zis nimic despre hoți. Am zis că, după părerea mea, căsnicia noastră a ajuns la final. Douglas, cred că vreau să te părăsesc.
Am rămas o clipă așezat pe marginea patului.
– În fine, măcar n-au intrat hoții, am zis, deși nici unul din noi n-a zâmbit și nici n-a mai dormit în acea noapte.”
Acesta e începutul romanului „Noi”*) , de fapt primul capitol (întregul roman e alcătuit din capitole scurte sau foarte scurte, fiecare cu titlu, sunt zeci). După opt părți desfășurate în acest fel, romanul sfârșește cu : „În ianuarie, cu două săptămâni înainte să împlinim douăzeci și cinci de ani împreună, ne-am îmbrățișat, ne-am spus la revedere, și ne-am început viața separat, fiecare de unul singur.”
Între cele două capete, o viață întreagă – Douglas Petersen, biochimist, și frumoasa Connie, nu se simt în stare să anuleze, atunci când ea decide să divorțeze, călătoria în Europa planificată pentru a încuraja înclinațiile artistice ale fiului lor de șaptesprezece ani. În plus Douglas speră ca voiajul să reaprindă dragostea soției și să refacă relația cu fiul său. În timpul drumului prin Europa, împreună și de la un moment dat singur, Douglas își amintește aproape fiecare moment al celor douăzeci și cinci de ani – pe străzile Amsterdamului, în muzeele Parisului, în cafenelele venețiene, pe plajele Barcelonei. În zadar. Deznodământul e implacabil.
O carte despre criza vârstei a doua, criza cuplului, criza adolescenței.
Nominalizată la Premiul Man Booker și despre care s-a scris laudativ. „Nichols jonglează cu tema iubirii pierdute și, poate, regăsite, oferindu-ne un final cu totul neașteptat… ” – New York Times
„Un roman grozav… Nicholls este un maestru al relațiilor nuanțate. Este, de asemenea, expert în construirea unei povești inteligente, așa cum a dovedit încă din bestsellerul O zi, romanul său anterior.” – Entertainment Weekly
Citiți-l! Este despre oricare dintre noi, iar autorul, David Alan Nicholls, scriitor și scenarist englez contemporan (n. 1966, Hampshire), este unul dintre noi.
*David Nicholls – Noi, Editura Litera. Traducere din limba engleză de Mirella Acsente