Ce ne sporește surpriza este faptul că cititorii de literatură roz (atenție, nu “chick lit”, nici “lad lit”, ci literatură pentru cucoane în sens tradițional) trăiesc o nemaipomenită istorie de dragoste cu cartea (cu cartea lor) în format electronic. Potrivit Bowker, unul dintre cele mai mai vechi și mai importante organisme de informație în domeniul publicării de carte din lume, volumele amintite reprezintă, actualmente, “segmentul cel mai dinamic al pieței de carte în format electronic”. Matthew Shear (citat de “New York Times”), vicepreședinte executiv la St. Martin’s Press (editură al cărei portofoliu este ocupat, în proporție de 40-50%, de astfel de cărți) declară că “romanele romantice (ce delicat le numește!) au ajuns la fel de populare în forma lor electronică”.
În 2010, All Romance (inventatorul Omni Bucks), comerciant specializat în vânzarea de cărți digitale, a anunțat că și-a dublat volumul de afaceri cu volume de la Harlequin, Kensington, Warner, Samhain, Phaze sau Liquid Silver. William Lynch, directorul Barnes & Noble (companie care, în 2010, a cucerit mai mult de 25% din piața americană de e-books și care se așteaptă ca, în 2011, cifra de afaceri rezultată din cartea electronică să o depășească pe aceea provenită din cartea pe hârtie), e categoric: “Iubitorii de literatură sentimentală cumpără în medie trei romane pe lună (!!!). Ei reprezintă pentru Barnes & Noble niște clienți foarte, foarte prețioși.”
Potrivit asociației “Romance Writers of America”, în 2009 au fost publicate mai mult de 9.000 de titluri aparținând acestui gen, care au generat vânzări de 1,36 de miliarde de dolari. Aceeași instituție precizează că, în 2008, circa 75 de milioane de americani au citit cel puțin un roman de dragoste, cei mai mulți fiind recrutați din rândul femeilor (căsătorite sau trăind în cuplu) cu o vârstă între 31 și 49 de ani. Editurile cu tradiție în domeniu au revenit în poziții fruntașe pe piața de carte convertindu-și vechile titluri la format digital. Harlequin Enterprises, bunăoară, instituția editorială care s-a consacrat prin publicarea de literatură siropoasă, a reluat în format “e-” circa 10.000 din titlurile sale, scoase din 2002 și până azi.
Întristător sau nu, fenomenul a atins cote copleșitoare și vorbește elocvent despre nevoile spirituale ale publicului global din vremea noastră. Până la o analiză în termeni psihologici și sociologici a dimensiunilor și cauzelor sale, iată o explicație pro domo, venită din partea scriitoarei Sarah Wendell (coautoare, alături de Candy Tan, a volumului “Beyond Heaving Bosoms”, vezi foto): “Romanele de amor sunt niște obiecte pe care nu prea îndrăznești să le scoți în public.” Altfel spus, e mult la îndemână să citești online un astfel de roman, decât să fii prins(ă) într-un magazin, cumpărându-l, după ce ai stat la o coadă unde se mai aflau un vecin curios, o prietenă înțepată sau chiar pastorul comunității din care faci parte.
O literatură de consumat pe șest, prin urmare, care asezonează lectura cu aromele plăcerii vinovate. O explicație prea lejeră? Cu siguranță. Și tocmai de aceea – lesne digerabilă.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.