Intr-o lume a topurilor si clasamentelor furibunde, literatura isi face propriile selectii subiective, atat de subiective incat sfarsesc prin a deveni certitudini unanim acceptate. Cazul lui Flaubert – autor al romanului “Madame Bovary” nu face exceptie de la regula gramaticalizarii in timp a exceptiei…
Cu cativa ani in urma, o revista de la noi care incerca sa cucereasca o pozitie cat mai “obiectiva” in lumea micuta a publicisticii culturale a lansat o asemenea provocare. Unui numar de critici li s-a cerut sa numeasca primele zece, parca, romane ale literaturii romane, prilej de alcatuire ulterioara a unui “Best of” al prozei autohtone de mare intindere. Spre deosebire de alte culturi, la noi romanul debuteaza timid pe la jumatatea secolului al XIX-lea pentru a se impune ca specie mult mai tarziu, dupa 1820, o data cu Rebreanu, asa ca, teoretic, lucrurile nu erau foarte complicate, aria de selectie nefiind una deosebit de vasta. Sincer sa fiu, nu-mi amintesc romanul desemnat cap de serie, imi amintesc insa interminabilele discutii ulterioare declansate de optiunile unor participanti la ancheta pentru autorii contemporani. Apoi, polemicile legate de paradigma, de tipul “Oare Craii… lui Mateiu Caragiale reprezinta roman sau nuvela?!?”. (Ciudat, nu cumva acesta a fost, oare, titlul castigator?) In fine, se poate spune ca respectiva incercare
de sondare a subconstientului literar colectiv nu a avut succesul scontat, ea nereusind, in final, sa acrediteze o ierarhie general acceptata.
Se poate face, insa,o asemenea ierarhie? Mai ales daca largim investigatia la domeniul, ca si infinit, al literaturii universale? Invartindu-ne, in toate directiile, prin Biblioteca Babel, avem sansa de a gasi niste repere? Michael Dirda, pe site-ul www.washingtonpost.com, recenzand o noua versiune in limba engleza a unui roman clasic, isi propune sa raspunda tocmai acestei intrebari. El evoca, pe rand, romane complexe precum “Lord Jim”, fresce de mare amplitudine ca “Anna Karenina” sau “In cautarea timpului pierdut”, capodopere stilistice cum sunt “Ulysses” ori “Lolita”, favorite all time ale cititorilor din cele patru zari precum “Mandrie si prejudecata”, “Marele Gatsby” sau “Ghepardul”. Nici unul nu i se pare, totusi, la fel de bine articulat si epurat de balast: “Daca-l scuturi, nu curge nimic din el!” … ca dragul nostru (draga noastra, de ce nu?) “Madame Bovary”.
Recunosc, o carte fascinanta, cu atat mai interesanta dupa ce citesti, bunaoara, parerea lui Julian Barnes, din “Ochii Emmei Bovary”, in care afli ca, de fapt, aceasta bijuterie din cuvinte isi are, si ea, micile-marile ei imperfectiuni, niste grains de beaute care nu fac decat sa-i sporeasca farmecul…
Daca m-ar lua cineva repede si mi-ar pune aceasta intrebare, n-as raspunde, totusi, “Doamna Bovary”. As zice, probabil, “Curcubeul gravitatiei” de Thomas Pynchon. Pe mine, unul, ma zapaceste si ma fericeste (poftim criterii estetice!). E de ajuns?