Producătorul de acumulatori auto Rombat Bistrița, o afacere con­trolată de antreprenori români, a anunțat că va crește livrările la export odată cu semnarea unor noi contracte cu clienți din Africa de Sud și Orientul Mijlociu.

Potrivit reprezentanților companiei bistrițene, primele livrări de baterii auto au fost făcute deja pentru clienți din Africa de Sud, iar recent a fost semnat un nou contract cu o firmă din Liban. În prezent, producătorul bistrițean livrează la export pentru clienți din 25 de țări, printre care Germania, Franța, Spania, Grecia, Slovacia, dar și Rusia, Maroc și Senegal. Cele mai importante creșteri ale exportului s-au înregistrat pe piața germană, care a reprezentat 15% din volumul total livrat la extern în primele trei trimestre ale anului.

Rombat a produs în primele nouă luni ale anului 1.540.440 de baterii, din care 925.523 pentru piața externă. Cifra de afaceri înregistrată în primele nouă luni ale acestui an a fost de peste 52 mil. euro, cu circa 20% mai mult față de aceeași perioadă din 2010, iar peste 33 mil. euro din totalul afacerilor au fost exporturile. Anul trecut livrările pe piețele externe au adus companiei 37,4 mil. euro.

Potrivit conducerii companiei, în perioada ianuarie-septembrie 2011, exporturile Rombat au crescut cu circa 40% față de intervalul similar din anul trecut. Anul trecut, Rombat a realizat o cifră de afaceri de 66,6 mil. euro. În 2010, livrările au depășit nivelul de

2,1 milioane de baterii auto, iar pentru 2011 compania și-a stabilit ca țintă vânzarea a 2.260.000 de acumulatori auto.

La finalul anului trecut, Rombat Invest (companie controlată de 50 de persoane fizice) deținea 58,16% din titlurile Rombat SA, Dorel Goia 18,93% din acțiuni, Acumulatori Invest 3,7% din titluri, SSIF Broker 3%, Trebela Limited 2,4%, restul de 13,6% din titluri fiind deținute de alți acționari.

Ce mașini au baterii Rombat

În prezent, Rombat are o capacitate de producție de peste 2,3 milioane de baterii pe an și este furnizor regional în panelul Renault, furnizor unic Dacia, PSA Peugeot din Slovacia, iar din acest an este furnizor pentru fabrica Nissan Sankt Petersburg, din Rusia.