Romexterra Bank a obtinut in primul trimestru un profit net de 2,45 milioane de euro. Exprimat in lei, profitul a fost de aproape 8,6 milioane, cu 77% mai mare decat cel obtinut in primul trimestru al anului trecut.

Activele bancii au crescut cu 69% in acest interval, ajungand la 1,15 mld. lei (echivalentul a 329 mil. euro). Expansiunea a fost sustinuta de majorarea soldului creditelor acordate, care a urcat cu 85%. Potrivit datelor bancii, creditele acordate clientilor individuali s-au triplat in aceasta perioada, in conditiile in care si baza de plecare a fost redusa. Finantarile acordate pe segmentul corporativ au crescut cu 75%.

In 2005, Romexterra a reusit sa-si majoreze profitul cu 120%, pana la 22,6 mil. lei (echivalentul a 6,2 mil. euro). Activele au crescut anul trecut cu 54%, pana la putin peste un miliard de lei (286 milioane de euro), banca detinand astfel o cota de 0,8% din piata. Asemeni celorlalti jucatori din sistem, Romexterra a reusit sa-si imbunatateasca sensibil profitabilitatea, in ciuda presiunii pe scaderea marjelor de dobanda.

Anul acesta banca va continua extinderea teritoriala, avand planificata deschiderea a cel putin 20 de unitati. In prezent, Romexterra opereaza o retea de 41 de unitati.

Pe de alta parte, in piata circula informatii privind concentrarea actionariatului, in vederea vanzarii bancii catre un investitor strategic. Romexterra este una dintre putinele banci de pe piata care se preteaza pentru o achizitie. De altfel, reprezentantii bancii au confirmat interesul unor banci straine pentru preluarea pachetului majoritar.

Negocierile pentru vanzarea pachetului majoritar sunt insa ingreunate de dispersia mare a actionariatului, care reuneste peste 100.000 de persoane, in principal angajati din industria de petrol si gaze, la care se adauga sindicatul Petrom si alte companii din aceasta ramura. De cumpararea Romexterra ar fi interesate Bayerische Landesbank, Millenium BCP si Banco de Valencia.