Romgaz Mediaș, una dintre cele mai valoroase companii deținute de stat, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 298,7 mil. lei (70,7 mil. euro), cu 46,7% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, deși atât vânzările de gaze, cât și producția companiei au scăzut.

Totodată, și afacerile companiei au crescut cu circa 4% în perioada de timp analizată, până la 1,18 miliarde de lei (280,5 milioane de euro).

“Principalul factor care a dus la creșterea rezultatelor financiare au fost prețurile mai mari pentru gazele pe care le-am vândut pe piața internă”, a explicat Lucian Stancu, directorul general adjunct al Romgaz.

Deși prețurile pentru gazele produse intern s-au menți­nut la aceeași valoare, prețul gazelor rusești, pe care Romgaz le importă pentru a le livra clienților săi un coș de gaze, a crescut cu peste 17% în primele două luni ale anului comparativ cu 2010. Totodată, deși la nivel național consumul de gaze a rămas aproape neschimbat, potrivit ANRE, importurile din Rusia au crescut cu 54%.

Statul, prin Ministerul Economiei, deține 85% din acțiunile Romgaz, restul titlurilor fiind controlate de către Fondul Proprietatea. Anul trecut, compania a raportat un profit net de peste 120 mil. euro și venituri totale de peste un miliard de euro. Valoarea de piață a firmei a fost estimată în ediția de anul trecut a Topului celor mai valoroase 100 de companii din România, realizat de ZF, la circa 2,5 mld. euro.

Transelectrica (TEL), aflată tot în portofoliul Ministerului Economiei, a raportat în primul trimestru un profit net de 160,9 mil. lei (38 mil. euro), de peste trei ori mai mare decât în perioada similară a lui 2010.