Directorul sucursalei de producție Mediaș a Romgaz a preluat funcția de director general interimar al companiei, în locul lui Dumitru Chisăliță, numit consilier în cadrul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA).
Chisăliță, directorul de furnizare din Romgaz, a fost numit la finele lunii ianuarie în funcția de director general interimar, după retragerea lui Marcel Adrian Piteiu, cercetat într-un dosar în care este acuzat de complot și subminarea economiei naționale.
Ulterior, Chisăliță a fost numit consilier în cadrul Ministerului Economiei, iar funcția de director general interimar a fost preluată de către Costel Totan, în baza unei decizii din 24 februarie a Consiliului de Administrație al Romgaz.
“Mandatul directorului general interimar este în vigoare până la finalizarea procedurii de selectare și numire a directorului general în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011”, se arată într-un comunicat al Romgaz.
Totan a ocupat până în prezent funcția de director al sucursalei de producție gaze naturale Mediaș și are o experiență de peste 30 de ani în sectorul gazelor naturale, conform sursei citate.
Compania Romgaz, controlată de stat, prin Ministerul Economiei, este unul dintre cei doi producători importanți de gaze naturale din România, alături de OMV Petrom.
Profitul net al Romgaz a crescut anul trecut cu 17%, la aproape 762 milioane lei (180 milioane euro), iar afacerile companiei au urcat cu peste 13%, la 4,05 miliarde lei (955,6 milioane euro), datorită majorării volumului de gaze naturale vândute.