Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, companie controlată de statul român, a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 473,4 milioane de lei (108 de milioane de euro), în creștere cu circa 84% față de perioada similară a anului trecut, dar afacerile i-au scăzut cu peste 10% pe fondul unui context general de piață marcat de reducerea cererii.

Potrivit datelor furnizate de companie, în primul trimestru al anului afacerile Romgaz au ajuns la 1,15 miliarde de lei (264 de milioane de euro), față de primele trei luni ale anului trecut, când compania a raportat vânzări de 1,29 de miliarde de lei (297 de milioane de euro).

Reprezentanții companiei au explicat că evoluția profitului net a avut la bază faptul că în costurile Romgaz nu a fost înregistrată o categorie de cheltuieli de explorare, aceasta urmând să fie reflectată în perioada următoare.

Romgaz este cea mai profitabilă companie de stat și în top 20 cele mai mari companii din România.

Un pachet de 15% din acțiunile Romgaz urmează să fie listat la bursă în toamna acestui an, contractul de intermediare fiind atribuit sindicatului format din Erste, BCR, Goldman Sachs și Raiffeisen Capital&Investment.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 02.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.