Producatorul de gaze Romgaz Medias, una din putinele companii de stat profitabile, si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de 879,9 milioane de euro (1,03 miliarde de dolari), in crestere cu aproximativ 60% fata de 2005.
Resursele de crestere ale afacerilor Romgaz raman majorarea pretului la gaze si volumul tot mai mare de stocuri aflate in depozitele subterane.
“Ne bazam pe o activitate de inmagazinare in crestere, dar si pe efectul tarifului care se inscrie pe un trend ascendent”, a declarat pentru ZF Lucia Ionascu, director economic al Romgaz Medias, una dintre cele mai mari companii din Romania.
Recenta criza a gazelor din ianuarie, care practic i-a obligat pe cei doi producatori de gaze autohtoni, Romgaz si Petrom, sa-si majoreze cantitatile de gaze livrate catre populatie, reprezinta de asemenea o contributie pozitiva la afacerile derulate de acestia.
Cresterea puternica a pretului la gaze in ultimii doi ani, pe fondul alinierii Romaniei la standardele europene, a facut din Romgaz o afacere tot mai atractiva, producatorul de gaze fiind acum una dintre cele mai profitabile companii aflate in portofoliul statului.
Investitori puternici precum MOL – Ungaria, Gaz de France – Franta, Wintershall, Ruhrgas – ambele din Germania, Lukoil – Rusia si-au anuntat inca de anul trecut interesul pentru preluarea Romgaz, unul dintre cei mai mari producatori de gaze din regiunea Europei Centrale si de Est.
Statul, care detine 100% din actiunile companiei prin intermediul Ministerului Economiei si Comertului, nu doreste in acest moment o vanzare a uneia dintre companiile strategice catre un investitor strain, considerand aceasta optiune drept una “dezavantajoasa in actualul context”, in care Romania depinde in proportie de o treime de gazele importate din Rusia.
Statul inclina mai degraba catre o listare a unui pachet de actiuni Romgaz la Bursa.
Conform ultimelor estimari realizate de reprezentantii companiei, cifra de afaceri aferenta anului trecut ar putea atinge valoarea de 548 milioane de euro, cu 23,4% mai mult comparativ cu nivelul inregistrat in 2004.
Anul trecut, reprezentantii companiei estimau un profit net in valoare de 100 de milioane de euro.