Valoarea totală a investițiilor se ridică la peste 380 de milioane de dolari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inițiat în 2006, programul a vizat realizarea a nouă proiecte, construcția de cinci noi instalații, precum și modernizarea sau extinderea altor patru deja existente.

Din totalul alocat acestui program, aproximativ 170 de milioane de dolari au vizat construcția și integrarea instalației de hidrocracare blândă în cadrul fluxului tehnologic al rafinăriei.

“Rafinăria Petromidia este un activ important pentru KazMunayGas și Rompetrol, fiind capabilă din punct de vedere tehnologic să proceseze integral țiței din Kazahstan. Finalizarea acestui program susține obiectivele KazMunayGas de diversificare a rutelor de export a țițeiului către Uniunea Europeană, prezența companiei în zona Mării Negre și a Mării Mediterane, dar și integrarea Rompetrolului în cadrul rețelei valorice, de la sonda de extracție și până în rezervorul clientului”, a declarat Daniyar Berlibayev, senior vicepreședinte al KazMunayGas.

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, acestea implicând peste 280 de companii, 3.500 de persoane, 200 de piese, 2.400 de tone de țeavă și 130 de kilometri de rețea electrică.

La evenimentul de joi, prilejuit de finalizarea programului de majorare a capacității rafinăriei Petromidia, a fost prezent și secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

“Vreau să reafirm ceea ce am spus conducerii grupului KazMunayGas și grupului Rompetrol, susținerea totală pe care Guvernul României o manifestă pentru investițiile pe care dânșii le fac în România în sectorul energetic în care activează. Suntem preocupați de reindustrializarea țării, suntem preocupați de modernizarea economiei, căutam parteneri, iar KazMunayGas, precum și Republica Kazahstan s-au dovedit parteneri de nădejde de-a lungul timpului”, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Economiei.

În paralel cu programul de extindere a capacității de procesare, Grupul Rompetrol a dezvoltat și alte proiecte necesare susținerii acestuia – construcția terminalului din largul Mării Negre pentru aprovizionarea cu țiței, triplarea capacității de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea parcului de rezervoare țiței și produse finite, construcția terminalului de import-export gaz petrolier lichefiat.

De asemenea, compania a alocat suplimentar peste 50 milioane de dolari pentru proiecte de mediu.