Grupul petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat
KazMunaiGaz, spune că solicitările angajaților de pe platforma
Petromidia de majorare a salariilor cu 8-10% sunt nejustificate în
actualele condiții economice și ținând cont de rezultatele negative
obținute de companie în ultimii ani. “În cazul grupului, prin
măsurile adoptate, dar și prin sprijinul acordat de acționarul
majoritar, am reușit să nu scădem nivelul salariilor sau numărul de
angajați, iar pentru acest an considerăm și aceste două direcții ca
obiective principale pentru continuarea dezvoltării grupului
Rompetrol”, a declarat Saduokhas Meralyiev, directorul general al
grupului Rompetrol. Potrivit reprezentanților Rompetrol, creșterea
salariilor cerută de angajații de la Petromidia nu face obiectul
contractului colectiv de muncă. Ieri, reprezentanții sindicatului
Petrochimistul au organizat un miting la sediul Rompetrol din
București la care au participat circa 150-200 de persoane.
Companii
Rompetrol consideră nejustificate cererile de creștere a salariilor cu 10% la Petromidia
Grupul petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, spune că solicitările angajaților de pe platforma Petromidia de majorare a salariilor cu 8-10% sunt nejustificate în actualele condiții economice și ținând cont de rezultatele negative obținute de companie în ultimii ani.