Grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă KazMunaiGaz, este decis să conteste în instanță amenda primită de la Consiliul Concurenței.
“Rompetrol Downstream, membră a Grupului Rompetrol, a luat act cu surprindere de decizia Consiliului Concurenței de sancționare a companiei pentru retragerea de la comercializare a produsului Premium E4. Considerăm că, în ceea ce privește Rompetrol Downstream, concluziile raportului de investigație au fost total nejustificate și nedovedite, iar decizia Consiliului Concurenței de sancționare este, în egală măsură, nelegală și neîntemeiată”, au declarat reprezentanții Rompetrol.
Ei au mai precizat că activitățile comerciale desfășurate de Rompetrol Downstream au fost efectuate în strictă conformitate cu dispozițiile legale, iar Rompetrol nu a fost informată cu privire la existența unui plan comun de retragere de la comercializare a sortimentului de benzină Premium E4 și nici nu a aprobat expres sau tacit un asemenea plan comun.
Grupul Rompetrol a decis sistarea producției sortimentului de benzină Premium E4 în luna noiembrie 2008, cu mențiunea că, practic comercializarea acestuia a continuat până la epuizarea efectivă a stocurilor. Ulterior, grupul a trecut la producția de carburanți Euro 5.