Rompetrol a luat „toate măsurile pregătitoare“ pentru a investi 350 milioane dolari în România, într-o centrală pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării, în baza acordului cu Guvernul prin care statul va primi 200 milioane dolari pentru un pachet de acțiuni la companie.
Investițiile ar urma să fie derulate pe parcursul a trei ani. „Ne bucură faptul că, în sfârșit, Guvernul român este dispus să își asume pașii necesari pentru aplicarea memorandumului semnat cu grupul Rompetrol. Sperăm că acest anunț va fi urmat la scurt timp și de măsuri concrete pentru eliminarea stării de incertitudine apărută la sfârșitul anului 2013. Din punctul nostru de vedere, am luat toate măsurile pregătitoare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în memo­randum imediat ce Guvernul finalizează procesul de adoptare“, a declarat ieri vicepreședintele grupului Rom­petrol, Azamat Zangulov.
Potrivit memorandu­mului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat Kaz-Munai­Gaz din Kazah­stan a unui pachet de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafi­nare. De asemenea, Kaz­MunaiGaz, acționarul ma­jo­ritar al Rompetrol, pro­mite să înființeze un fond care va investi în proiecte din domeniul energetic.
„Am identificat și rea­lizat pașii pregătitori pentru proiecte cu o valoare de aproximativ 350 de mi­lioane de dolari, repre­zentând o treime din valoarea fondului“, a spus Zangulov.
Din cele 350 milioane de dolari, Rompetrol va utiliza 150 milioane de dolari pentru costrucția unei centrale de cogenerare pe platforma rafinăriei Petromidia. Celelalte 200 milioane de dolari vor fi alocate extinderii rețelei de benzinării în România, care cuprinde în prezent 450 de unități.
Premierul Victor Ponta i-a cerut săptămâna trecută ministrului delegat pentru energie Constantin Niță să pregătească, împreună cu Ministerul Justiției, un proiect de act normativ prin care Guvernul să aprobe memorandumul cu Rompetrol, spunând că vrea să salveze compania și imaginea țării față de investitori.
Zangulov afirma la sfârșitul lunii decembrie că memo­randumul de înțelegere dintre Guvern și Rompetrol ar putea fi aprobat de Executiv în luna ianuarie.
În luna noiembrie, legea de aprobare a memorandumului de înțelegere între statul român și Rompetrol, în legătură cu care președintele Traian Băsescu a formulat o sesizare la Curtea Constituțională, a fost declarată neconstituțională. Băsescu a arătat că Președinția nu a atacat pe fond memorandumul și, ca atare, el a rămas în vigoare, arătând că premierul Victor Ponta va trebui să și-l asume prin hotărâre de guvern.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.01.2014