Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services (PTR), una dintre cele mai profitabile companii de pe Bursă, controlată în proporție de 72% de grupul Rompetrol, a raportat în trimestrul al treilea (T3) un profit net de aproape 5 mil. lei (1,17 mil. euro), în creștere cu 40% față de perioada similară a lui 2009, în condițiile în care afacerile au crescut cu 23,6%, la 25,5 mil. lei (6 mil. euro).

Rezultatul din T3 nu a compensat însă decât parțial evoluția mai slabă din primul semestru, astfel că pe primele nouă luni, compania a înregistrat un profit net de 10,62 mil. lei (2,5 mil. euro), în scădere cu 8%. Afacerile la nouă luni au crescut cu 9,6%, la 60,6 mil. lei (14,5 mil. euro). Realizările au fost însă peste nivelurile bugetate la începutul anului, conform raportului companiei.

Marja profitului net realizat de companie (profitul net raportat la cifra de afaceri) a scăzut ușor în primele nouă luni, la circa 17,5%, față de anii precedenți când s-a situat în jurul nivelului de 20%.

Compania explică scăderea profitabilității prin costurile fixe ridicate aferente întreținerii echipamentelor.

“Problema principală rămâne raportul între costurile fixe și variabile, pe de o parte, și structura și volumul comenzilor, pe de altă parte. Acest dezechilibru conduce la o eficiență scăzută în perioada utilizării echipamentelor sub capacitate, concomitent cu preocuparea de menținere în stare de funcționare a echipamentelor, pentru a răspunde operativ la eventuale solicitări de vârf”, se arată în raportul trimestrial al companiei.

La începutul anului, grupul Rompetrol a derulat o ofertă publică de preluare pentru un pachet de 49% din acțiunile companiei, însă au reușit să strângă din piață doar 20%, majorându-și participația la 72%.

Printre acționarii minoritari ai Rompetrol WS se numără fonduri de investiții străine, precum MEI, care deține o participație semnificativă. De la închiderea ofertei, titlurile PTR au pierdut aproape 30%, tranzacționându-se în prezent la 0,309 lei. Compania are o capitalizare de 86 milioane de lei (20 mil. euro).