Romtelecom, una dintre cele mai mari companii din România, cu afaceri de peste 600 mil. euro în 2012, a prelungit într-o ședință care a avut loc în luna iunie contractul cu compania PricewaterhouseCoopers și pentru anul curent, potrivit unei informații publicate de operator în Monitorul Oficial.

PricewaterhouseCoopers va audita situațiile financiare consolidate ale Romtelecom aferente exercițiului financiar care se încheie la 31 decembrie 2013. PwC va audita și pachetul de raportare către grupul OTE – Deutsche Telekom aferent exercițiului financiar curent, incluzând și raportarea financiară simplificată la 30 iunie 2013. Romtelecom este cel mai mare operator local de telefonie fixă și al doilea furnizor de servicii TV și de internet fix de pe piață. Acționarul majoritar al companiei este grupul elen OTE.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.08.2013.