Distribuitorul de medicamente Ropharma Brașov (RPH), controlat de Mihai Miron, a obținut în primele nouă luni un profit net de 12 milioane de lei (2,9 milioane de euro), de 3,8 ori peste câștigul înregistrat în aceeași perioadă a lui 2009, în condițiile în care afacerile au urcat cu 29%, la 262,5 milioane de lei (62 milioane de euro). În trimestrul al treilea, dinamica s-a mai redus, afacerile avansând cu 19%, la 86,4 milioane de lei, în timp ce profitul net a urcat cu 73%, la 3,57 milioane de lei. Printre factorii importanți care au influențat rezultatele financiare ale Ropharma se numără creșterea pieței farmaceutice, majorarea numerică și valorică a volumelor de achiziții în cadrul contractelor directe cu producători intra și extra-comunitari, orientarea și promovarea produselor cu marjă de profit ridicată, precum și creșterea ponderii producției proprii, potrivit raportului trimestrial al companiei. Acțiunile Ropharma intră astăzi la tranzacționare la categoria I a BVB. Compania are o capitalizare de 85 milioane de euro.