Roxette, cel mai cunoscut duo suedez de pe scena muzicii internaționale, va concerta pentru prima dată în România, pe 30 mai, la Zone Arena din Capitală, show-ul fiind inclus într-un nou turneu mondial programat pentru 2011, potrivit organizatorilor, Emagic.

Show-ul de la București va fi inclus într-un nou turneu mondial programat pentru 2011, al zecelea din cariera trupei ce s-a reunit anul trecut, după aproape opt ani de pauză.

Concertul va avea loc pe 30 mai, la Zone Arena, în București, biletele urmând să fie puse în vânzare pe data de 16 noiembrie, pe myticket.ro, urmând să fie disponibile ulterior și în rețeaua magazinelor Diverta, în magazinul Muzica și în librăria Mihai Eminescu.