Fumatul în spațiile publice și publi­citatea la țigări vor fi interzise începând cu 1 iunie în Rusia, a doua piață de țigarete ca mărime la nivel mondial după China, con­form unei legi promulgate de președintele țării Vladimir Putin. Guvernanții încearcă astfel să înlăture viciul a 40% din ruși, scrie The Wal Street Journal.

Legea interzice fumatul în majoritatea locurilor publice, inclusiv în clădiri guver­namentale, școli, spitale, restaurante, gări și în apropierea stațiilor de metrou. De ase­menea, reclamele pentru țigări vor fi com­plet interzise, magazinele nu vor avea voie să expună produse din tutun în vitrine, iar pachetele de țigări vor fi etichetate cu avertismente.

Legea a trecut rapid de parlament, fiind aprobată atât de camera deputaților, cât și de senat în doar două luni, cu toate că cele mai mari patru companii de tutun din lume, care controlează 90% din piața rusă, s-au opus vehement.

Ministerul sănătății a elaborat și susținut legea și se așteaptă ca noile regle­men­tări să reducă la jumătate numărul deceselor provocate de fumat în Rusia în următorii 10-15 ani. În fiecare an se înre­gistrează aproximativ 400.000 de decese în rândul rușilor din cauza fumatului. Piața de tutun din Rusia, estimată la 15,77 miliarde euro în 2011 de Euromonitor International, este esențială pentru cei mai mari produ­cători de tutun din lume – Japan Tobacco, British American Tobacco (BAT), Philip Morris International și Imperial Tobacco Group. Aproximativ 11% din profitul global al companiei Japan Tobacco provin de pe piața rusă. În cazul celorlalți trei giganți câștigurile echivalează cu 9%, 8%, respectiv 5% din profiturile totale.

O parte din reprezentanții industriei tutunului nu sunt convinși că legea va avea efectele scontate.

“Încă mai credem că legea are o serie de prevederi controversate. Experiențele de pe alte piețe unde au fost deja implementate astfel de măsuri arată că acestea nu ajută întotdeauna la reducerea consumului de tutun”, a spus Alexander Lioutyi, director în cadrul BAT Rusia.

Un purtător de cuvânt al companiei Philip Morris a menționat că “potrivit expe­riențelelor din celelalte țări, reglementările extreme, precum interzi­cerea afișării pro­duselor din tutun în vitrinele magazinelor, nu reduc consumul de tutun, ci afectează competiția, retailerii și favorizează traficul ilicit de țigarete”.