După ce dimensiunile proiectului gazoductului european Nabucco au fost reduse, Moscova a îndemnat Uniunea Europeană să acorde construirii gazoductului rusesc South Stream o prioritate ridicată, scrie agenția bulgară Novinite. Prin Nabucco, Europa vrea să-și reducă dependența de gazele exportate de Rusia.

Nord Stream, un alt gazoduct rusesc, a fost deja declarat un proiect cu prioritate ridicată și același statut ar trebui să-l primească și South Stream, a declarat ministrul rus al afacerilor externe Sergey Lavrov.

El a subliniat că volumul de gaze naturale care va fi pompat prin South Stream va fi mai mare decât cel livrat prin Nord Stream.

Dezvoltarea Nabucco, un proiect prin care UE vrea să-și divresifice sursele de gaze naturale, s-a lovit de lipsa de furnizori și de implicare din partea unora dintre acționari. În prezent, Nabucco Vest, forma micșorată a gazoductului avut inițial în vedere, are o lungime de 1.300 de kilometri. Acționarii proiectului sunt Bulgarian Energy Holding, Transgaz, Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria) și RWE (Germania). Dar RWE va părăsi consorțiul, iar OMV negociază preluarea participației companiei germane.

Lucrările la South Stream au început deja. În UE, Nord Stream este susținut în principal de Germania.