Producătorul de medicamente Labormed, deținut de fondul de investiții Advent International, și-a propus ca în 2011 să intre pe noi piețe, iar țintele principale sunt Serbia, Ucraina și Rusia.
“Am identificat trei piețe unde credem că există potențial pentru extindere: Serbia, Ucraina și Rusia. Sunt piețe apropiate, mari și se potrivesc portofoliului nostru de OTC-uri. În Rusia sperăm să intrăm din iulie 2011, pentru că este o piață reală pentru OTC-uri. Am identificat deja furnizorii și am demarat procesul de înregistrare”, a Stephen Stead, CEO al Labormed.
Compania este deja prezentă în state precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Republica Cehă, Republica Moldova, Malta, Azerbaidjan, Croația, Belarus.
În 2010 cifra de afaceri realizată la extern de companie este de 10 mil. euro, iar în 2011 avansul va fi de 40%, care se bazează pe piețele deja existente dar și de intrarea în noi zone.
Producătorul și-a bugetat pentru 2011 o creștere a afacerilor totale (extern plus piața internă) cu 25% anul viitor comparativ cu nivelul de 70-75 mil. euro atins anul acesta.
În rezultatele din 2010 intră și vânzările brandurilor Ozone și PlantExtrakt achizitionate anul trecut. Cifra de afaceri din acest an este în linie cu estimările inițiale. Prin preluarea brandurilor Ozone, Labormed a intrat în mai multe state din regiune dar dealul a avut și rolul de a întări poziția companiei pe piața medicamentelor care se eliberează fără prescripție (OTC-uri), unde avea un punct nevralgic.
După derularea celor două tranzacții, Labormed a structurat compania în trei linii de business: Labormed (pentru produsele cu prescriptie), Ozone (pentru OTC-uri) si Ozone Natural (pentru produse naturiste).