Banca Nationala a Romaniei a aprobat saptamana trecuta participarea grupului elventian Alpur Invest AG in calitate de actionar semnificativ la capitalul social al bancii comerciale Unirea cu o cota de 36,21%. Legatura dintre noul actionar semnificativ al Unirea si Banca de Investitii si Tehnologie din Moscova, despre care se stia din primavara ca a preluat Unirea, este ca Alpur Invest AG detine actiuni si la banca din Moscova.
“Am primit de la viceguvernatorul Mihai Bogza o adresa prin care ni se spunea ca BNR a aprobat intrarea grupului elventian Alpur in structura actionaritului bancii cu un pachet de aproape 37% din capital. La inceputul saptamanii viitoare vor veni la Bucuresti reprezentantii actionarului nostru si atunci vor fi facute publice mai multe detalii despre strategia viitoare a acestei banci”, a declarat pentru Ziarul Financiar Zoe Ghinescu, noul director general al Unirea.
Situatia bancii Unirea a fost destul de controversata. Primele probleme au aparut acum doi ani cand Banca Populara Romana (BPR), actionarul majoritar al Unirea de atunci, a intrat in criza de lichiditati si a retras o parte din fondurile blocate la Unirea. Apoi, in urma unor procese, BNR a retras licenta de functionare a acestei banci, declarand-o in faliment. Ulterior, pe finalul anului 2001, dupa mai multe actiuni in instanta, Unirea si-a recastigat licenta si a inceput incet sa se miste. La inceputul acestui an au aparut primele informatii potrivit carora un grup de investitori rusi, printre care Banca de Investitii si Tehnologie din Moscova, au preluat aceasta banca. Pentru mai multe luni nu s-a mai stiu aproape nimic despre intentiile noilor actionari, in acest timp asteptandu-se avizul Bancii Nationale pentru aceasta tranzactie.
“Acum suntem practic la inceput de drum dupa ce am obtinut in mare toate aprobarile de la banca centrala. Ne vom schimba numele in Nova Bank , iar solganul nostru va fi <Noi ajutam afacerile>. Banca are 8 sucursale acum, principalele fiind amplasate in Moldova”, spune Zoe Ghinescu.
Banca isi va muta, dupa aprobarea de la BNR, sediul in Piata Unirii – in locatia fostei Banci de Investitii si Dezvoltare (BID), acest sediu fiind preluat pentru aproape 600.000 de dolari de la lichiditatorul BID.
Conducerea bancii va fi asigurata de inalti oficiali rusi. Presedintele bancii va fi Ivan Ivanov care pana in 2001 a fost ministru adjunct de externe responsabil cu probleme economice in Guvernul de la Moscova. De asemenea, el a detinut timp de cinci ani, pana in 1991, functia de vicepresedinte al Comisiei de Stat pentru Relatii Economice Externe din URSS. Din Consiliul de Administratie mai fac parte Anatoli Patron, care este presedintele Bancii de Investitii si Tehnologie din Moscova, Alexey Voskoboy si Cecan Iurie.
Banca Unirea avea la sfarsitul anului trecut un capital social de 161,295 miliarde de lei si fonduri proprii de 221,38 miliarde de lei. Pana la sfarsitul lunii mai a acestui an, banca si-a majorat capitalul pana la aproape 300 miliarde de lei, iar fondurile proprii au ajuns la 310,088 miliarde de lei. Noua conducere a bancii are in plan o noua majorare de capital cu aproape 100 miliarde de lei. In urma acestei majorari se va definitiva practic si noua structura de actionariat a bancii. Acum teroretic, Banca Populara Romana mai are un pachet de aproape 20% din banca – dar, potrivit conducerii are retrase toate drepturile de vot. Si societatea de Investitii Fianciare (SIF) Moldova detine un pachet de aproape 5% din banca. Restul actiunilor este detinut de persoane fizice si juridice romane si straine.
Chiar daca nu direct, aceasta este prima influzie de capital rusesc in sistemul bancar romanesc. Dupa 1989 relatiile comerciale dintre Romania si Rusia au cazut, companiile romanesti pierzand importante piete de desfacere. Investitiile rusesti in Romania sunt destul de reduse, cea mai semnificativa fiind cea realizata de concernul petrolier Lukoil la Petrotel Ploiesti.
De altfel, Ivan Ivanov, presedintele bancii comenta acum cateva luni pentru Ziarul Financiar aceasta situatie. “Orientarea afacerilor romanesti cu precadere catre pietele din Uniunea Europeana in detrimentul celei rusesti a fost o mare greseala. Vrem ca banca noastra sa aiba un rol important in reluarea mai vizibila si promovarea relatiilor dintre oamenii de afaceri romani si rusi, companiile ruse sa aiba acces la piata romaneasca – la privatizarea marilor companii romanesti sau sa incheie parteneriate cu acestea”, declara Ivanov. El a sustinut ca a avut deja discutii la nivel inalt cu autoritatile romane – mai ales cu oficiali din Ministerul Industriilor pe aceasta tema.
Ivanov spunea atunci ca principalele directii care vor fi vizate de banca Unirea (n.r.-Nova Bank dupa schimbarea numelui) sunt “implicarea in sectorul energetic – acum derulam deja afaceri cu Gazprom sau Rao EEC – , vom finanta importurile de carbune din Rusia, si vom incerca sa promovam ideea realizarii de parteneriate intre companiile rusesti si cele romanesti”.
In plus, Ivanov a spus ca banca va oferi consultanta celor interesati de privatizarea companiilor romanesti.
Prima pagina
Rusii de la Unirea au gasit un elvetian valabil
Banca Nationala a Romaniei a aprobat saptamana trecuta participarea grupului elventian Alpur Invest AG in calitate de actionar semnificativ la capitalul social al bancii comerciale Unirea cu o cota de 36,21%. Legatura dintre noul actionar semnificativ al Unirea si Banca de Investitii si Tehnologie din Moscova, despre care se stia din primavara ca a preluat Unirea, este ca Alpur Invest AG detine a…