La douăzeci de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, primul-ministru rus Vladimir Putin vrea să clădească o “cvasi-Uniune Europeană” care să cuprindă statele fost sovietice, scrie Financial Times.
Uniunea vamală pe care a lansat-o anul trecut între Rusia, Belarus și Kazahstan a eliminat deja taxele și controalele vamale la granițele interne ale celor trei state. În luna ianuarie aceasta se va extinde într-un “spațiu economic comun”, asigurând libera circulație a bunurilor, serviciilor și capitalului pe o piață comună de 165 de milioane de oameni, 60% din populația fostei Uniuni Sovietice.
La un summit din această lună prim-miniștrii celor trei state au stabilit un obiectiv și mai ambițios, de a transforma spațiul într-o “uniune economică eurasiatică” până în 2013. Se vorbește chiar și de o monedă comună. Spre deosebire de încercările anterioare de reintegrare a statelor fost-sovietice, aceasta avansează.
Putin a sugerat de asemenea că, odată creat spațiul economic comun, membrii acestuia ar trebui să înceapă discuțiile legate de un acord de comerț liber între bloc și UE.
Uniunea vamală a adoptat mai multe părți ale acquis-ului comunitar, corpul de legi al UE, spune un oficial rus. Uniunea prezintă avantajele de a stimula dezvoltarea sectorului de business prin eliminarea barierelor comerciale, putând de asemenea contribui la restabilirea legăturilor orizontale dintre industrii și întreprinderi întrerupte de prăbușirea URSS.
În plus, legând Kazahstanul de Rusia, se contracarează influența în creștere a Chinei în regiune. Țările vecine Kîrgîzstan și Tadjikistan s-au arătat de asemenea interesate să se alăture uniunii. Putin ar dori să “completeze” uniunea cu Ucraina.