Această artistă depășește practic genul lirico-dramatic, pentru că ceea ce are de spus se plasează în zona plină de prospețime și de neprevăzut a ideii. De fapt nu este greu de imaginat care este secretul. El este deținut de fapt de foarte mulți dintre noi, dar cel mai adesea nedezvăluit. Ca și în cazul Ruxandrei Donose, pe lângă inefabilul talent, este vorba despre forma cea mai stimulativă a unei permanente nemulțumiri de sine în calea atingerii unui ideal care este și el schimbător la rândul său.
Ruxandra Donose a fost acompaniată la pian, pe scena Ateneului Român, de pianistul Horia Mihail, un artist minunat de diferit ca personalitate, un alt mare nemulțumit. Domnia sa, în interiorul unei condiții șablon altminteri asumate și prin cele auzite pe scenă, se va contura pe fundal în cadrul acestei relatări, un suport imagistic și sonor din care – ca într-un clar-obscur rembrandt-ian – se va detașa cu strălucire trama narativă imaginată și dramatizată de Ruxandra Donose.La modul în care timbrul vocal atât de personal și atât de plin de substanță, de calitate și de ardență, fără nici o scădere, a fost condus în fraze muzicale largi, la felul în care rostirea cuvântului înțeles până în ultimul rând a transmis emoție și la maniera în care toate acestea au fost susținute de ritmul și amplitudinea sugestiei dramatice nu putem vorbi doar despre o simplă interpretare sau despre o anume analiză în funcție de repertoriu.
Pentru conformitate trebuie menționat că recitalul a fost
împărțit în două părți. Prima a fost dedicată unei selecții de
piese românești aparținând compozitorilor Vasile Donose, Felicia
Donceanu, Dan Dediu și Șerban Nichifor, iar partea a doua creației
romantice, cuprinzând ciclul “Frauenliebe und Leben”, op. 42
(“Dragoste și viață de femeie”) de Robert Schumann și Gustav Mahler
– selecțiuni din ciclul “Des Knaben Wunderhorn” (“Cornul fermecat
al băiatului”). Oricum, concluzia celor aflați în sala de concert a
fost aceea că la acest moment Ruxandra Donose poate subjuga
publicul, emoțional și intelectual, indiferent de repertoriul
abordat.
În sala Ateneului Român se găsea, din păcate, un public prea puțin numeros, din care totuși se distingea un grup compact de turiști spanioli, cărora repertoriul românesc le-a răpit atenția – la propriu, i-am urmărit – prin, ethos-ul unic creat și transmis atât de personal, de fermecător și de românește de Ruxandra Donose. Sunt multe gândurile care vin de obicei după o astfel de întâlnire. Dar dintre ele se detașează pe de o parte cele de părere de rău că o astfel de valoare artistică ce își asumă cu excelență românitatea nu face parte din setul de valori spirituale asumate de cei mai mulți dintre noi, iar pe de altă parte cele de admirație.
O admirație care trebuie sa treacă peste superficiala apreciere a actului scenic și să înconjoare o natură artistică unică. Ruxandra Donose este o luptătoare motivată de resorturi adânci, rareori de găsit chiar și printre cei mai buni dintre noi.
VIRGIL OPRINA (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 și este jurnalist free-lancer de televiziune și corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universității Naționale de Muzică are de asemenea și un master în muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeași facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând sute de articole publicate în reviste sau secțiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică și de realizator de documentare, reportaje și corespondențe de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.