Ryanair Holdings Plc, cea mai mare companieie aeriana cu costuri reduse din Europa, va anunta astazi prima pierdere trimestriala de cand a devenit companie publica, in mai 1997. Compania invoca reducerea preturilor biletelor cu aproape o treime, cu scopul de a umple lucurile din avioane, in conditiile cresterii competitiei, informeaza Bloomberg.



Pierderea neta probabila este de peste 11 milioane de euro in cele trei luni incheiate la 31 martie, conform estimarilor a patru analisti chestionati de Bloomberg News, comparativ cu un profit de 45,3 milioane de euro cu un an mai devreme.



Actiunile companiei Ryanair, cu sediul in Dublin, au pierdut 33% in acest an, comparativ cu o scadere de 11% a Indexului Bloomberg European Airlines. Actiunile companiei rivale EasyJet Plc au scazut cu 32%, in timp ce cele ale British Airways au crescut cu 11%.



Compania din Dublin, care are in oferta chiar bilete de o lira sterlina, excluzand diversele taxe, intre Londra si destinatii precum Milano sau Berlin, este nevoita sa reduca preturile mai mult decat se astepta datorita competitiei in crestere.



Managerul companiei, Michael O’Leary, anunta in ianuarie ca preturile biletelor vor scadea in ultimul trimestru cu aproape 30% comparativ cu un an mai devreme.



“Competitia este din ce in ce mai mare”, a afirmat Alan Beaney, de la compania Principal Investment din Londra. “Competitorii nu sunt reprezentati numai de firmele cu costuri reduse, dar si de catre companii aeriene traditionale. Acestea nu ii vor lasa pe primii sa isi controleze partea din piata cu aceeasi usurinta cu care au facut-o mai inainte. Competitia se va intensifica.”