Standard&Poor’s a retrogradat cu o treaptă ratingurile Societe Generale și Credit Agricole, la nivelul “A” pe lângă alte bănci franceze, și a confirmat calificativul BNP Paribas la “AA-“, după ce agenția a privat Franța, în această lună, de calificativul maxim triplu “A”, relatează Bloomberg.
Ratingurile Societe Generale și Credit Agricole, a doua, respectiv a treia mare bancă din Franța, au fost revizuite de la nivelul “A+” la “A”, cu perspectivă stabilă.
Agenția a redus totodată ratingul Caisse des Depots et Consignations de la “AAA” la “AA+”.
Calificativul BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a fost menținut la “AA-“, ca și cel al Credit Logement.
Statele europene au intrat în al treilea an de criză a datoriilor și încearcă să își pună ordine în bugete.
S&P a retrogradat în această lună ratingurile a nouă state din zona euro, iar cel al Franței a fost revizuit de la “AAA” la “AA+”, Germania fiind singurul stat din regiune care mai are calificativ triplu “A”.
“Retrogradarea unora dintre bănci este urmarea retrogradării Franței”, se arată într-un comunicat al S&P.
Agenția se așteaptă ca veniturile mai mici din operațiunile de investment banking să aibă un impact asupra veniturilor operaționale ale Societe Generale, iar banca ar putea să suspende plata dividendelor aferente anului 2011.
La stabilirea ratingului Credit Agricole, S&P a pornit de la ideea că “banca va continua să își îmbunătățească finanțarea structurală și poziția lichidităților, în cadrul unui plan anunțat la sfârșitul anului trecut”.
Potrivit S&P, este probabil ca băncile să își asigure necesarul de finanțare din acest an prin plasamente publice și private, sau obligațiuni garantate.
“Anticipăm că guvernul francez va sprijini sectorul bancar”, se mai arată în comunicat.
Agenția se așteaptă totodată ca pierderile generate de operațiunile de creditare ale băncilor să crească moderat față de 2011.
Societe Generale controlează în România grupul BRD.
Credit Agricole deține peste 90% din acțiunile grupului elen Emporiki, prezent în România.