Riscul ca SUA să-și piardă ratingul de credit “AAA” în următoarele trei luni a crescut considerabil, chiar dacă politicienii vor reuși să ajungă la un acord privind creșterea plafonului datoriei de stat, a declarat un oficial al agenției Standard & Poor’s (S&P), citat de Reuters.

Președintele comitetului pentru ratinguri de țară din cadrul S&P, John Chambers, a declarat într-un interviu pentru Reuters că “a venit timpul” ca admistrația și Partidul Republican să ajungă la un acord credibil pe buget, pentru a aborda problemele pe termen lung ale țării.

“Dacă înțelegerea va avea o anvergură restrânsă, va avea loc un downgrade (reducerea ratingului – n.r.)”, a avertizat Chambers.

S&P a revizuit în aprilie perspectiva ratingului SUA la negativă, măsură care anunță în mod normal scăderea ratingului în următoarele 12-18 luni.

Însă “acest orizont s-a restrâns”, a afirmat Chambers, pentru că este “foarte puțin probabil” ca Washingtonul să poată pune la punct un program credibil de reducere a deficitului bugetar și a datoriei de stat anul viitor dacă politicienii nu vor ajunge la un consens în această vară.

S&P este singura mare agenție de rating cu perspectivă negativă pe ratingul SUA. Moody’s a plasat miercuri ratingul Statelor Unite sub evaluare pentru o posibilă retrogradare, din cauza divergențelor din mediul politic privind plafonul datoriei de stat.

Trezoreria SUA a anunțat anterior că ar putea începe, din august, să-și îndeplinească obligațiile financiare în funcție de priorități, dacă Congresul nu va aproba creșterea plafonului datoriei de stat peste limita actuală de 14.300 miliarde de dolari, echivalentul a 100% din PIB.

Partidul Republican vrea, în schimbul votului pe datoria de stat, un program de reducere a deficitului bugetar prin tăieri dure ale cheltuielilor publice, în timp ce Partidul Democrat consideră că orice tentativă de scădere a deficitului trebuie să includă și majorarea taxelor pentru locuitorii cu venituri și averi mari.