Declararea independentei Kosovo nu va afecta ratingul acordat de Standard & Poor’s (S&P) Serbiei, dar nivelul calificativului va depinde de atitudinea statului sarb fata de Uniunea Europeana, a declarat analistul S&P Sladana Tepic, citata de Reuters.

“S&P considera ca declaratia de independenta a Kosovo, la 17 februarie 2008, nu va afecta ratingul de tara al Serbiei, ‘BB’ pentru datoriile pe termen lung si ‘B’ pentru cele pe termen scurt, cu perspectiva stabila”, a spus Tepic.

Kosovo nu a fost un factor care sa influenteze calificativul si regiunea nu era inclusa in bugetul sarb. Serbia plateste inca o parte din datoriile provinciei care erau, la sfarsitul anului trecut, in valoare de 1,27 miliarde de dolari.

Etnicii albanezi, majoritari in Kosovo, si-au declarat duminica independenta, in pofida obiectiilor oficialilor de la Belgrad, care nu recunosc separarea provinciei.