Standard&Poor’s a anunțat că menține rating-ul acordat României la nivelul “BB+” cu perspectivă stabilă, adică la o treaptă sub pragul de risc de investiții, unde l-a retrogradat încă din 2008.

“Rating-ul reflectă viziunea noastră privind potențialul semnificativ de creștere al țării și nivelul moderat al datoriei publice, contrabalansate însă de capacitatea administrativă limitată, prosperitatea modestă și un nivel mare al îndatorării externe”, notează analiștii S&P.

Alături de Fitch, S&P a retrogradat calificativul de țară acordat României în 2008, când străinii se îndoiau de capacitatea țării de a onora datoria externă pe termen scurt (acumulată în special de sectorul privat), iar nivelul mare al deficitului bugetar ridica de asemenea probleme.

Decizia S&P vine din nou în contradicție cu decizia unei alte mari agenții de rating, Moody’s, care a anunțat tot astăzi că menține calificativul de țară acordat României la “Baa3”, adică prima treaptă din categoria de risc de investiții.

Chiar și analiștii străini se așteaptau ca S&P și Fitch să îmbunătățească rating-ul României, având în vedere ajustarea fiscală considerabilă realizată în ultimul an și încheierea unui nou acordat cu FMI și CE cu obiective clare de reformare a economiei.

“Dacă, în ciuda așteptărilor noastre, guvernul va eșua în implementarea strategiei de consolidare fiscală și reformă a economiei, sau dacă deficitele externe ale României se vor adânci semnificativ fără a a îmbunătăți potențialul de creștere pe termen lung, rating-ul ar putea fi pus sub presiune. Pe de altă parte, dacă guvernul menține ritmul actual al reformelor structurale și construiește un istoric de prudență fiscală și stabilitate în sectorul financiar, am putea să îmbunătățim rating-ul”, notează analiștii S*P.

De decizia agențiilor de rating depinde și costul la care România se poate împrumuta de pe piețele străine, în condițiile în care chiar săptămâna aceasta Trezoreria prezintă investitorilor străini o emisiune de titluri în euro pe cinci ani.