Agenția de rating Standard & Poor’s (S&P) a tăiat calificativele acordate grupurilor financiare elene National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank și Piraeus cu două trepte, până la “B+”.

Mișcarea vine după ce săptămâna aceasta S&P a redus și ratingul suveran al Greciei tot cu două trepte, la “BB-“. Toate cele patru grupuri au operațiuni pe plan local. Filialele Alpha și Eurobank (Bancpost) sunt în top zece, în timp ce NBG (Banca Românească) și Piraeus sunt în eșalonul al doilea, însă foarte aproape de locul zece.

“Considerăm că sistemul financiar elen se va confrunta cu o deteriorare mai puternică a mediului economic în care operează și cu o probabilitate mai mare a restructurării datoriei guvernamentale”, spun analiștii S&P.

Expunerea grupurilor financiare pe titlurile de stat elene este foarte mare, notează S&P, acestea reprezentând între 90% și 220% din fondurile proprii.

Problemele percepute ale grupurilor elene s-au răsfrânt și asupra subsidiarelor locale, care s-au confruntat cu episoade de izolare pe piață și au fost nevoite să plătească dobânzi mai mari decât competitorii pentru a atrage fonduri.